Acolo unde toate pasiunile mele se intalnesc: All Inclusive Yoga Weekend in noiembrie

yoga retreat publicIntotdeauna mi-a placut sa fiu parte din organizare sau sa organizez de la zero evenimente – la scoala, in facultate, la munca. Imi amintesc si acum cat m-am luptat in clasa a 9a pentru prima noastra tabara la Eforie Sud, sa strang gasca, sa gasesc un profesor care sa ne insoteasca, sa ii conving pe parinti ca o sa ajungem cu bine acolo, ca o sa avem ce manca si ca o sa fim atenti la soare, mare, cluburi etc 😊 S-au asezat toate de minune, mai putin faptul ca profesorul insotitor a fost foarte freak control si a iesit totul mult prea ultra safe. Dar hey! Asta nu a facut decat sa ne impinga granitele creativitatii pentru a gasi totusi ocazii sa ne distram si am reusit sa jonglam cu toate regulile intr-un mod responsabil! Plus, am invatat multe pentru viitoarele experiente studentesti.

O alte chestie care imi face mare placere este sa aduc oamenii impreuna. Mai ales pe cei cu pasiuni comune, pentru ca in grupurile astea reusim sa avem conversatii pe bune si sa ne simtim in largul nostru, distrandu-ne uneori mai mult ca niste copii decat ca niste adulti. De-asta am zis DA fara sa stau pe ganduri anul asta, cand bunul meu prieten, Cristi Rosu, a venit cu ideea sa adunam gastile de oameni care iubesc improvizatia, sa adaugam la asta partea de yoga si sa facem un Zen Impro Fun Teambuilding cu Trupele Martienii, Funkey & friends.

Asa am descoperit ca, pe langa partea de organizare de evenimente si conectare de si la oameni, ador SA IMPARTASESC. Si ce altceva pot sa share-uiesc mai bine daca nu tot ceea ce am invatat in anii astia despre yoga, ca student si ghid? Asa mi-a venit ideea ALL INCLUSIVE YOGA WEEKEND, pe care il organizez intre 22-24 noiembrie 2019!

De ce “All inclusive”? Pai lasand de-o parte aspectele logistice, pentru ca va fi un weekend in care oricine este binevenit – adolescenti, adulti, seniori, incepatori sau avansati, singurele lucruri care trebuie sa fie comune sunt PASIUNEA pentru starea de bine si CURIOZITATEA sa descoperim mai multe despre triunghiul Body-Mind-Spirit. Apoi, va fi all inclusive, pentru ca aici voi combina toate cunostintele mele din anii de practica personala si de predare. Va fi o incursiune prin mai multe stiluri de yoga – yin yoga pentru flexibilitate, hatha yoga pentru partea posturala, nidra yoga pentru relaxarea constienta, terapia prin yoga pentru abordarea integrata a sanatatii, pranayama pentru a intelege tiparele respiratiei noastre. Toate astea asezonate cu jocuri de cunoastere si de conectare la grup, invatate din anii de teatru de improvizatie, plus invitati-surpriza care vor impartasi din cunostintele lor din zona de psihologie, coaching etc.

De ce ne adunam? Practica mea, dar si lucrul cu si pentru ceilalti mi-au aratat niste trend-uri atunci cand vine vorba despre cum ne ingrijim noi de noi. Iar cea mai evidenta observatie a mea este ca AM PIERDUT LEGATURA DINTRE MINTE SI CORP. Si de-aici multe probeme: suntem fie foarte ancorati in mental, judecam totul la nivel rational, uitam de tot ce se afla nivel afectiv, fie suntem foarte axati pe fizic, material, uitand de emotii si tot ce se afla la interior. Cred ca din cauza asta ne gasim foarte greu locul, nu prea mai stim cine suntem si avem tot mai des senzatia ca „ne-am pierdut”. Nu avem cum sa ne gasim locul in universul inconjurator, cata vreme nu il gasim in universul interior! Asa ca imi doresc ca prin tot ceea ce vom face impreuna in acest weekend sa reconstruim puntea minte-corp si sa ne intoarcem mai conectati la spatiul subtil al fiintei noastre. Deci tema este RECONNECT WITH YOUR BODYMIND!

De ce ar trebui sa te intereseze? Pai daca esti ADOLESCENT, in mod cert te afli in fata unor decizii importante pentru viata ta – ce alegeri de cariera sa faci, ce prieteni sa iti alegi, cum sa gestionezi relatia cu parintii. Si toate astea iti aduc multa neliniste, anxietate si motive de panica. Asa ca ti-ar prinde bine sa inveti sa respiri, sa te misti putin, sa te imprietenesti cu tine, in primul rand.

Daca esti ADULT, stiu sigur ca treci prin multe crize existentiale, ai multe intrebari, uneori te simti coplesit personal, profesional, social. Asa ca iti propun sa iti anulezi toate intalnirile alea urgente si sa o programezi pe cea mai importanta dintre ele – INTALNIREA CU TINE, pe care o tot amani din motive inchipuite, cel mai des invocat fiind lipsa de timp. Nu ai timp pentru tine? Te invit sa reformulezi fraza asta si sa iti spui ca de fapt TU ALEGI sa nu reprezinti o prioritate pentru tine. Si o sa vezi ca de-aici iti vin multe frustrari legate de faptul ca mai mereu faci ce vor altii si foare rar ceea ce iti doresti tu. Pe bune, un weekend cu tine, pentru tine, e fix ce ti-a prescris medicul!

Daca esti SENIOR, recunoaste ca te-ai lasat un pic pagubas/a si, desi corpul iti cere sa te misti, articulatiile mai dau semne de oboseala, iar emotiile iti provoaca adesea palpitatii, nu ai gasit inca acea rutina lejera, dar in acelasi timp consistenta, care sa adreseze problemele astea. In weekendul acesta petrecut impreuna, ai toate sansele sa intalnesti oameni cu aceleasi preocupari si sa  inveti tehnici care sa te ajute sa depasesti provocarile.

Daca esti femeie sau barbat, corporatist sau antreprenor, experimentat sau incepator, din Romania sau de peste hotare – toate astea chiar nu conteaza! Toate practicile vor fi adaptate, diverse, accesibile, astfel incat la final vor fi mult mai multe lucrurile care ne unesc decat cele care ne diferentiaza!

Unde mergem? DESTINATIA ZEN: Acacia Village, un resort la 40 de minute de Bucuresti, care crede-ma ca pare dintr-o alta lume! La final de noiembrie ne asteptam sa isi intre iarna in drepturi, insa chiar si asa o sa putem sa ne bucuram la exterior de ferma si peisajul complexului, iar la interior de sala in care vom tine clasele de yoga, de piscina, sauna si sala de bowling unde presimt ca vom incinge pistele. Plus mesele delicioase si cazarea in regim de 5*, toate incluse 😊

Poate ti se pare ca mai e mult pana in noiembrie, insa eu stiu deja multa lume (me included) care are majoritatea weekendurilor deja planificate pana atunci. Si, da, mai pot aparea activitati intre timp, insa cata vreme cea mai importanta dintre ele – INTALNIREA CU TINE – este setata, toate celelalte pot gravita in jurul ei.

Asa ca haideti sa facem o gasca frumoasa si sa ne vedem pe 22-24 noiembrie 2019, la Acacia Village, pentru All Inclusive Yoga Weekend! Pana pe 15 septembrie, exista si o oferta de 1+1 cu discount 10% la tariful de early booking, asa ca profitati si confirmati-va prezenta alaturi de cineva drag, un prieten sau un coleg. Sau poate cine stie, vreti sa faceti o « petrecere de final de an » altfel si va convingeti tot departamentul sa vina! 😊

Detaliile complete despre eveniment sunt disponibile aici si oricand la mine.

NAMASTE

AND

LET’S MAKE THE ALL INCLUSIVE YOGA WEEKEND HAPPEN TOGETHER!

 

 

 

Este yoga un sport?*

Articol scris de Jani Costache 

10941794_10152699813969506_314352275_nIntreb in stanga si in dreapta: este yoga un sport?

Nu exista un raspuns clar, pentru ca nu exista o granita intre cele doua. Dar cu siguranta, daca vei intreba 100 de persoane care practica yoga, cele mai multe vor raspunde ca nu. Asta este si parerea mea. Daca este yoga un sport, de ce nu se introduce la Olimpiada? Prin comparatie, in sport exista competitie, laitmotiv-ul pentru care cred ca yoga nu este un sport. Practicand yoga nu concurezi cu altii, nici macar cu tine insuti. Exercitiile din timpul clasei de yoga nu sunt ceva ce trebuie criticat, judecat sau laudat. Nu primesti medalii sau premii pentru ca tocmai ti-ai atins degetele de la picioare. Este o experienta personala, o calatorie in explorarea Sinelui, un mod de viata. Mahatma Gandhi spunea: „este despre sanatate, care este bogatia reala, si nu despre bucati de aur si argint”. Nu putem vorbi despre performanta in yoga. Transformand-o intr-o competitie, o clasa de yoga ar fi plina de ganduri de genul: eu am rezultate mai bune, eu lucrez mai bine, eu sunt mai bun, ceea ce duce la hranirea ego-ului, ceea ce este total gresit pentru ca exact despre asta nu este yoga.

A devenit un „sport” de cand a ajuns foarte populara si s-a introdus in programele salilor de fitness, punandu-se mai mult accent pe partea fizica (ceea ce mi se pare firesc), insa departandu-se foarte mult de ceea ce inseamna yoga cu adevarat si uitand de fapt ca yoga prin definitie inseamna „uniune”: uniunea planului fizic cu cel al mintii si al spiritului. Dar pentru asta exista centre specializate in care se practica yoga traditionala.

Poate este de multe ori si vina instructorilor de yoga, care transmit aceasta idee de fitness-yoga. Mi se pare ok sa o practici, atata timp cat transmiti ca asta nu e tot.

Pentru mine, yoga este cel mult exercitiu fizic daca ar fi sa ii privesc latura sportiva. Intr-adevar, este un mijloc pentru a-ti imbunatati flexibilitatea si echilibrul, iti poti tonifia musculatura si iti poti corecta anumite atitudini vicioase de postura. Yoga poate fi considerata atletica pentru ca necesita rezistenta si concentrare. In timp ce acestea sunt calitati sportive fantastice, a considera yoga un sport ar presupune un sentiment de competitie, care ne spune ca unul este mai bun decat celalalt, or nu, yoga nu este despre asta. Este mult mai mult. Yoga intruchipeaza ideea ca accepti si muncesti pentru a cultiva constientizarea, indiferent cat de flexibila sau rezistenta (intr-o anumita postura) este persoana de langa tine. Daca tratezi yoga ca pe un sport, vor exista si riscuri. Fiind in competitie cu ceilalti, vei gasi yoga probabil ca fiind iritanta, suparatoare, in loc sa te bucuri de propria experienta. Iti vei impinge corpul sa faca lucruri pe care nu este pregatit sa le faca si astfel exista riscul sa te accidentezi si sa faci mult rau corpului, care este „instrumentul” din aceasta calatorie numita „yoga”. Pentru mine yoga este o stiinta, un proces, o stare.

Poate ca yoga este un sport. Poate nu. Nici nu cred ca este atat de important, atata timp cat practici aceasta disciplina cu integritate.

Tu ce crezi? Este yoga un sport? 🙂

Nota: Jani este profesoara mea de yoga de aproape doi ani la Pure Fitness. Ea se numara printre primii oameni care m-au invatat sa lucrez cu mine insami, sa ies din zona de confort, tinand totodata cont de cerintele corpului meu. A reusit sa ma faca sa eman energie si entuziasm dupa fiecare ora de yoga, fara de care acum cred ca m-as simti un om mai sarac la nivel personal. Despre ce a insemnat si inseamna pasiunea asta pentru mine am mai scris si aici.

*Guest post

Anul 2013 ar fi fost mai greu fara…

Imagine2013 a insemnat, dincolo de toate provocarile lui, o goana sufocanta dupa work-life balance sau downshifting. A fost un an in care a contat, desigur, ce a fost de facut, insa parca mai important a fost cum a trebuit facut. Pentru ca e clar, intr-un secol al vitezei, al tehnologiei, al lui aici si acum, al mesajelor instant, al gândurilor care parca nu mai au timp sa se aseze, tot ceea ce ne inconjoara reprezinta o sursa generatoare de agitatie, iar linistea este o virtute care trebuie cautata in interiorul nostru.

In tot acest vacarm, in 2013 provocarea mea personala a fost sa imi gasesc lucrurile in care sa ma pot refugia, care sa ma ajute sa ma detasez macar o ora pe zi, prin care sa imi pot cultiva capacitatea de auto-control. Si acum ca a venit momentul inventarului, pot sa spun fara sa gresesc ca 2013 – un an in care m-am maturizat cat pentru 3 –  ar fi fost mai greu fara:

  • energizantul curs de improvizatie alaturi de echipa Improvisneyland: da, 2013 a fost o continuare a obiceiului sanatos din 2012 de a ma alatura unui grup minunat de „martieni”, asa cum ne-am autointitulat noi, cei care in fiecare seara de marti ne-am adunat pentru a invata despre noi insine prin joaca, glume sau, de ce nu, prin exercitii dintre cele mai serioase. Am fost Personaje in povesti nascute ad-hoc, am avut oscilatii de Statut, am invatat cum este sa urci si sa cobori in rang de la o scena la alta; am avut public la lectiile deschise, am fost uneori mai amuzanti, alteori mai misteriosi. De cele mai multe ori, ne-am intalnit obositi dupa zile de munca neprietenoase, insa impreuna ne-am gasit forta sa ducem la bun sfarsit cele doua ore de curs, admitand cu totii tacit ca dupa ne vom reinventa. Si asa a fost de fiecare data, negresit 🙂
  • disciplina orelor de yoga alaturi de Jani, in fiecare luni si miercuri seara la cursurile de la Pure Fitness. Pe Jani am descoperit-o la începutul lui 2013, când eram hotarata sa introduc in program ore regulate de sport, ca parte din initiativa „obiceiuri sanatoase” pe care o schitasem la final de 2012. La yoga am mers din dorinta de a-mi intari sau contrazice convingerea ca acolo se intampla ceea ce media alesesera sa prezinte in virtutea senzationalului. Antrenoarea m-a cucerit iremediabil, prin autoritate si gingasie in acelasi timp. Paradoxal, nu? Pana nu demult, credeam cu tarie ca cele doua sunt imposibil de regasit intr-un om, dar iata ca realitatea mi-a demonstrat contrariul. Si uite-asa am ajuns sa ma lupt pentru dreptul orelor de yoga din fiecare seara de luni si miercuri, pentru ca, la fel ca in cazul cursurilor de improvizatie, cu starea de spirit de dupa simt întotdeauna ca pot sa mut muntii.

Pe lista de dorinte pentru 2014 se regasesc in continuare cele doua surse de sanatate fizica si mentala de mai sus, plus speranta sa gasesc timp sa pot adauga si altele. Toate astea, avand in vedere cateva principii invatate la improvizatie, cum ar fi: „will and grace” (initiativa si cooperare), „act now, justify later” (incaseaza cu gratie, asuma-ti cu incredere si cauta o modalitate proprie sa argumentezi), „accepta si du mai departe” (povestea merge mai departe, chiar daca are un curs imprevizibil).

Ah, si 2014 sa fie cel putin la fel de spectaculos precum 2013 😉 Namaste!