Astăzi am avut ultimul examen din studenţie şi nişte emoţii ca şi cum ar fi fost primul. Nu pentru că era greu, ci pentru că era ULTIMUL..M-am gândit, cu ocazia asta, cum eram atunci şi cum suntem acum, cât de mult am evoluat sau cât de mult am stat pe loc. Mi-am adus aminte cum, boboc fiind, am început să pregătesc cel mai “fioros” examen din anul I de la CRP (după spusele colegilor mai mari) cu o lună înainte :)). Şi m-am văzut în prezent, trecută prin zeci de astfel de examene pregătite cu câteva zile înainte, pentru că, deh, asta e boala studentului experimentat, care a înţeles cum poate să abordeze brief-urile profilor.

Şi dacă tot am pomenit de..terminologie, de curând am reflectat la viitoarele noastre profesii de comunicatori şi mi-am dat seama că toată existenţa noastră este, de fapt, o campanie de comunicare. Pe care noi o purtăm pentru construirea şi consolidarea încrederii, gestionarea conflictelor, un program de comunicare internă cu familiile sau prietenii noştri; o luptă sistematică (sau nu) ca să ajungem în acel “top of mind” al şefilor, iubiţilor sau ca să învingem concurenţa. Ne luptăm pentru “cote de piaţă”, personal branding şi atingerea obiectivelor. Ne facem planuri de acţiune, de la ce să cumpărăm până la ce să purtăm, primim feedback pentru ceea ce întreprindem, uneori avem de-a face cu situaţii de risc. Analizăm punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările care pot să apară în calea implementării proiectelor noastre.

Probabil tot acest discurs a sunat  ca o abordare în termeni de promovare şi mediatizare a existenţei noastre. În realitate, ceea ce am vrut să subliniez este că experienţa facultăţii m-a învăţat să văd la tot pasul modalităţi prin care lucrurile se pot rezolva pornind de la premisa comunicării eficiente. Analogiile nu sunt întâmplătoare, ci sunt morala practică pe care am încercat să o desprind din numeroasele referinţe academice la care ni s-au făcut trimiteri în aceşti trei ani.

Şi acum, de ce am dat acest titlul articolului meu? Pentru că Dumnezeu a făcut ca astăzi, după ultimul examen, să ma lovesc de versurile piesei lui Mary Hopkin, care mi-au ocazionat şi momentul de bilanţ. Suntem aproape de un sfârşit de drum şi totodată în pragul unui nou început. Tragem linie, facem calcule şi păşim încrezători spe viitor. Poate că o să fim mai înţelepţi, mai ambiţioşi sau mai orgolioşi. Important este ca aceşti frumoşi ani de facultate să-şi fi pus o amprentă de valoare asupra noastră ca oameni, şi mai apoi ca profesionişti. Nu vreau să sune ca o pledoarie pentru “Numele mari” care “se formează cu Litere”, dar îmi place să cred că niciuna dintre alegerile de până acum nu a fost întâmplătoare, ci a fost cu sens şi cu ecou.