De ceva vreme, am numai zile bune. Motivele ar fi câteve destul de întemeiate: m-am liniştit, în sfârşit, cu toate examenele şi toate activităţile ştiinţifice, cel puţin pentru un timp (a nu se înţelege însă că nu mai am nimic de învăţat! :)), mi-am găsit şi eu locul de popas pentru perioada verii, dar, cred că cel mai important, a venit şi vremea planurilor de vacanţă.

Până să vorbim despre vacanţă, este musai să punctez faptul că încet-încet îmi recapăt viaţa socială îndelung abandonată. Şi este tare bine să regăseşti oamenii dragi, deştepţi şi frumoşi care ne-au făcut copilăria mai dulce şi pe care n-ar trebui să-i abandonam niciodată, căci există o teorie a echilibrelor multiple care ne demonstrează cât de important este rolul lor în vieţile noastre. Nu am făcut întâmplător această cotitură discursivă, ci pentru că azi, mai în glumă, mai în serios, bunul meu prieten, Ion, mi-a spus că nu m-am exprimat niciodată în scris vis-à-vis de rolul de mentor pe care el l-a jucat pentru mine. Şi uite-aşa am ajuns acasă şi am hotârât să dedic acest blog post importanţei pe care o au modelele alese corespunzător de-a lungul existenţei noastre.

Este drept, nu întotdeauna avem şansa selecţiei, de multe ori oamenii ne sunt daţi ca atare şi ne inconjoară sau influenţează activităţile. Dar în final rămâne tot ceea ce vrem noi să rămână şi ceea ce considerăm demn de a fi luat în calcul. Da, e important să vedem determinarea din jur şi nu inerţia cotidiană, contează să ne sară în ochi oamenii cu iniţiativă şi nu conformiştii mediocri. Contează să dăm lucrurilor o formă şi nu să aşteptăm ca formele să ne găsească pe noi (şi eventual să ne şi întrebe dacă ne sunt pe plac). Şi într-adevăr, toate acestea se pot întâmpla numai atunci când modelele pe care ni le-am ales sunt valoroase, se pun în lumină şi, mai mult decât atât, ne îndeamnă şi pe noi să „încingem fierul”.

Recunosc că nu am fost în cea mai bună etapă motivaţională a vieţii mele, până acum câteva săptămâni. Şi mai recunosc că abia acum încep să-mi revin, pentru că mi-am regăsit modelele şi, omeneşte vorbind, pentru că adie vântul vacanţei. O să fie lungă comparativ cu timpul fizic al altora (3 săptămâni), dar scurtă pentru timpul meu subiectiv, căci ştiu că e probabil ultima vacanţă înainte de trecerea şi-aşa amânată spre maturitatea definitivă. Sper însă ca la întoarcere să-mi regăsesc „motoarele” relansate, la fel cum sunt şi acum. Diferenţa specifică: acum vuiesc cu dor de ducă, peste 3 săptămâni o vor face cu dor de muncă :).