Venind acasa dupa o indelungata absenta (mai mult psihica decat fizica), am regasit ceea ce mi se pare ca pierd cu fiecare zi pe care o petrec departe..Mi-am gasit parintii intampinandu-ma…Camera, masina, orasul, linistea…si omul care mi aminteste mereu ca mai exista inca sentimente si trairi de calitate si pe care il apreciez mereu, tocmai pentru ca e scump la vedere…si pentru ca de fiecare data cand apare, e imposibil sa nu-mi doresc sa il coplesesc…incontrolabil reflex care ma elibereaza de orice acumulare negativa si parca ma incarca pentru un secol de greutati care urmeaza… e clar ca puterea lui sta tocmai in faptul ca nu o constientizeaza si ca o foloseste naiv, fara excese, in cel mai eficient mod posibil asupra mea..

o sa iubesc mereu asteptarile rasplatite cu momentul de genul acestora…e singurul motiv pentru care trecerea timpului imi pare mai blanda si mai justificata…