Pe drumul lung de acasa pana inspre Piata Presei Libere am inceput sa butonez dimineata telefonul si sa-mi transfer gandurile din memoria afectiva catre cea a aparatului. Si operatiunea a suprins in profunzime starea de spirit pe care o aveam la ora 08:00 AM. Iata ce am consemnat:

“E una din diminetile in care urasc orasul in care ma aflu [Bucuresti] si alegerile pe care le-am facut…Si cand te gandesti ca plecasem de acasa senina..Chipurile tulburate pe care le zaresc in metrou imi amintesc de lupta fiecaruia de zi cu zi, de cat de nedreapta este dubla functiune a acestui oras, care inainte sa te inalte te face sa simti ca ai ajuns la capatul puterilor. Mi-a trecut prin minte cuvantul pe care profa de romana ni-l tot repeta in liceu si implicit intrebarea daca eu respect principiul ei sau daca nu cumva am comis un hybris, provocandu-mi destinul si modificand astfel un traseu prestabilit care ar fi fost poate mai simplist si nu m-ar fi indepartat poate de universul protector de acasa..Daca merita sa te reinventezi zilnic pentru a putea supravietui in jungla asta, timpul o va decide, prin intelepciunea lui sfidatoare….”