Una dintre primele cărți citite în pandemie a fost cea a lui Johann Hari, Legături pierdute*. Așa a fost să fie și pare-se că nu a fost întâmplător. La mai bine de un an distanță, tabloul începe să capete un sens și cred că el este cel pe care va trebui să învățăm să îl gestionăm deceniile care vine. Iată lipsurile pe care autorul le vede ca fiind principalele cauze ale depresiei și anxietății în zilele noastre:
- Nu mai găsim scopul în ceea ce facem
- Ne-am deconectat de ceilalți
- Ne-am îndepărtat de valorile care contează pentru noi
- Traumele din copilărie au rămas neprocesate
- Statutul nostru social este amenințat și nu ne simțim respectați
- Ne-am pierdut legătura cu natura
- Viitorul este incert
Ce ne mai influențează: rolul genelor și modificările de la nivel neuronal.
Pierderea legăturii cu natura ocupă un loc important în ierarhia asta, care a fost făcută înainte să vină pandemia peste noi. Deci, discuția este cu atât mai relevantă acum, când mă întreb: de ce oare am dezvoltat o rezistență la a ne conecta cu natura sau găsim o mulțime de alte opțiuni care să înlocuiască această conexiune – de exemplu: ne refugiem în activități la interior, suntem pe pilot-automat atunci când ieșim din casă, nu mai găsim timp și răbdare să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară afară? Hari ne propune o explicație raportată la … EGO.
“În natură, simt că ego-ul meu se dizolvă, iar senzația mea este că sunt foarte mic într-o lume foarte mare – iar asta nu îmi dă un sentiment de ușurare, ci de anxietate. Îmi vreau ego-ul înapoi. Vreau să mă agăț de el”. În mod paradoxal, măreția naturii a ajuns să ne creeze falsa impresie de captivitate, când de fapt acolo este eliberarea. A ajuns să ne fie teamă să ne contopim cu sunetele naturii, să îi observăm culorile, să ii respirăm aerul. În realitate, ne dorim cu toată ființa să ne simțim vii. Iar asta se poate întâmpla doar printr-o reîntoarcere la “simfonia” pe care Pământul ne-o pune în scenă zilnic: lumina și umbrele, căldura și răcoarea, păsările, copacii, cerul senin sau noros, soarele, ploaia, succesiunea anotimpurilor.
De Ziua Pământului, dincolo de perspectiva ecologică, încerc să privesc lucrurile și din perspectiva personală. Cred cu tărie că suma energiior noastre personale determină energia planetei pe care trăim. Mai cred în conceptul de “vibrație” abordat foarte pragmatic, cât mai down to earth, că tot suntem la capitolul ăsta. Așa că darurile mele cu această ocazie au ca scop să cultive acest teren fertil. Concret, ce pun pe masă: un „pachețel” audio-video 100% eco-friendly, accesibil oricând, oriunde 😊:
- Ritual de mulțumire pentru Pământ | În picioare (10 min): video
- Salutul Pământului | La sol (10 min): video
- Relaxare ghidata pentru ancorare si stabilizare (12 min): audio
Iar de final, vă las cu acestă reflecție tot de la Johann, care dincolo de aparenta ei conotație “sumbră”, mie personal îmi dă speranță și încredere că it’s okay not to be okay 😊:
“Nu ești o mașină stricată. Ești un animal ale cărui nevoi nu au fost împlinite. Ai nevoie de o comunitate în jurul tău. Ai nevoie de valori care să te reprezinte, nu doar de valori care ți-au fost inoculate de-a lungul vieții, conform cărora fericirea vine odată cu banii și achiziția de obiecte. Ai nevoie de sens atunci când vine vorba despre munca și eforturile pe care le depui. Ai nevoie de natură. Ai nevoie să te simți respectat. Ai nevoie de un viitor sigur. Ai nevoie de conexiune cu toate aceste lucruri. Ai nevoie să te debarasezi de orice sentiment de rușine…Suferința ta nu este o defecțiune tehnică, ci un semn. Un semnal de alarmă necesar”.
*Deși sunt multe alte opțiuni, am ales să recomand cartea de la Seneca Anticafe: librăria unde schimbi lumea, pentru că prin fiecare carte achiziționată susții un proiect caritabil și unul educațional. Veniturile librăriei merg luna aceasta către proiectul #ecologosinscoli, unde produc și furnizează școlilor materiale educative despre sustenabilitate. Află mai multe pe ecologos.ro.