Pe 10 octombrie, Organizația Mondială a Sănătății marcheaza Ziua Sănătății Mentale la nivel mondial. Anul acesta, misiunea campaniei lor este să crească investițiile atrase în cercetarea și dezvoltarea acestui domeniu, cu impact direct în viețile fiecăruia dintre noi.

Cred cu tărie în nevoia de a fi mai educați, mai conștienți și mai pregățiti să ne gestionăm dezechilibrele emoționale, atât pe ale noastre, cât și pe ale celor din jur. Așa că iată cateva gânduri și din partea mea:

1. Sănătatea mentală e la fel de importantă precum cea fizică, iar legătura minte-corp este inseparabilă. Un gând determină o reacție fizică în corp, iar o senzație fizică poate declanșa nenumărate emoții, amintiri, scenarii. La fel cum facem fitness pentru mușchii corpului, avem nevoie și de fitness mental și de lucru constant cu sabotorii noștri. Cercetările au demonstrat că un episod de furie de 5 minute blochează sistemul imunitar pentru peste 6 ore.
2. Stigma / etichetele din jurul sănătății mentale – dacă vrem o societate deschisă la a aborda subiectul sănătății mentale în mod constructiv, atât la nivel personal, cât și public, cred că sunt două chestii esențiale:
   1. Contează cum ne privim noi pe noi înșine atunci când ne conștientizăm dezechilibrele emoționale. Ne acceptăm, ne izolăm, cerem ajutorul? Iar partea legată de conștientizare este relativ accesibilă dacă ținem cont de punctul de mai sus și ascultăm mesajele corpului.
   1. Contează cum îi privim noi pe cei din jur, care trec prin provocări emoționale. Îi acceptăm, îi izolăm, îi ajutăm? De multe ori, pentru că rănile emoționale nu se văd la exterior, ele fiind adânci la interior și bine disimulate social, tindem să le tratăm superficial și nu știm să acționăm cu aceeași rigurozitate cu care am administra un tratament medicamentos unui “pacient” aflat în grija noastră. Dacă pornim de la premisa că o rană emoțională este la fel de evidentă precum una fizică și că e nevoie de la fel de mult tact în a o gestiona, putem să le fim de folos celor din jur.
3. Ce m-a ajutat pe mine când am trecut prin momente care mi-au pus sănătatea emoțională la încercare, cum ar fi episoade prelungite de anxietate, neliniște, senzația de copleșeală sau că nu văd luminița de la capătul tunelului?
   1. Să identific stimulii pentru starea mea și să mă deconectez temporar de ei. Să-mi dau un spațiu și un timp, în care să am încredere că universul nu se va opri doar pentru că îmi iau eu o pauză, iar marile descoperiri ale omenii nu se vor întâmpla în timp ce eu am decis că vreau să opresc puțin planeta, ca să cobor.
   1. Să mă conectez cu cineva care știu ca mă ascultă fără să mă judece. Să știu să cer să fiu ascultată fără să fiu judecată. Pentru că de multe ori mi-am data seama că asta era o piedică în calea exprimării: teama că sunt pusă la zid mă aducea în punctul în care ziceam “mai bine lasă!”.
   1. Să am răbdare cu mine. Iar asta nu e punctul meu forte. Vreau ca lucrurile să se întâmple repede și bine, dar am învățat cum chestiunile de suflet au nevoie uneori chiar și de ani ca să se vindece, de lucru cu copilul interior și de îndemânarea unui “detectiv” care să își pună cap la cap minuțios bucăți din viața lui.
   1. Să-mi închei “socotelile” rămase în aer. Adică să închid o conversație nerezolvată, o decepție care încă mă frământă, să sparg o “bubă”, pentru ca la final să mă simt ușurată. Nu a fost întotdeauna posibil să fac asta în persoană, așa că uneori am ales tot felul de căi simbolice, de tipul: am scris scrisori, am făcut vizualizări ale situației respective cu deznodământul așteptat, am vorbit în fața oglinzii ca și cum în fața mea era persoana de care aveam nevoie.

De această zi a sănătății mentale, îmi doresc să ne iubim și să ne acceptăm integral, atât cu partea luminoasă, cât și cu cea întunecată a forței. Să avem curajul să cerem ajutor de la prieteni, familii și angajatorii noștri. Să ne găsim o voce pentru toate lucrurile pe care le ținem în noi și care ne țin pe loc de la avea vieți împlinite.