Astăzi sărbătoresc faptul că am reluat sesiunile de yoga online deschise tuturor. Comunitatea pe care am reușit să o creez în timpul pandemiei mi-a adus atât de multe bucurii, încât cred că pot să spun că a devenit ca o familie pentru mine. Abia aștept să o revăd, după o pauză mai lungă, în care m-am concentrat pe sesiuni outdoor.
Dacă privesc critic constructiv, din punct de vedere al procesului, predarea online m-a împins să aplic toate principiile pe care le-am învățat la școala de terapie prin yoga, pentru că siguranței participanților e prioritatea mea zero. Era și înainte, însă faptul că eram cu oamenii în același spațiu fizic îmi dădea confortul că pot interveni oricând, ceea ce nu se poate întâmpla în spațiul virtual.
Dincolo de faptul că ne mișcăm și respirăm conștient împreună în sesiunile acestea, ele au devenit încet-încet mai puțin despre yoga, ce posturi facem etc. și mai mult despre cum putem să ne îmbunătățim starea de bine în general, cu o paletă largă de instrumente. Așa că, odată cu noul program, vă las și o reflecție utilă sper pentru viața noastră de zi cu zi, aflată la granița între vara târzie și toamnă, cu mențiunea ca ea a fost inspirată de volumul Yoga Trough the Year, al lui Jilly Shipway. Vă invit să va luați măcar jumătate de oră ca sa priviți retrospectiv și în perspectivă. Garantez că o să primiți la final niște răspunsuri care poate își căutau glasul.
Toamna este anotimpul recoltei. Care sunt roadele mele în plan personal?
- Cine m-a ajutat să culeg aceste roade și cum îmi voi manifesta mulțumirea față de aceste persoane?
- Cum îmi voi sărbători recolta și cum voi împărtăși din abundența mea cu ceilalți?
Ce semințe există în roadele mele?
- Ce semințe voi păstra “la incubat » în sezonul toamnă-iarnă, gata să fie plantate primăvara viitoare?
- Care dintre realizările mele exterioare merită interiorizate și procesate, ce semințe trebuie să separ de neghină?
Ce trebuie să sacrific pentru recolta mea? La ce anume trebuie să renunț pentru succesul meu?
- Îmi folosesc timpul înțelept sau sunt activități la care aș putea să renunț, ca să mă asigur că lucrurile cu-adevărat importante vor da roade?
Ce anume culeg din relațiile mele personale?
- Care dintre relațiile mele mi-au adus bucurie și cum le voi sărbători?
- Pentru relațiile care nu mi-au adus bucurie, trebuie să investesc mai mult timp și energie sau trebuie să renunț la ele?
- Cum pot să îi ajut pe cei apropiați mie să își atingă potentialul, astfel încât viețile lor să fie împlinite?
- Cum pot să îmi petrec mai mult timp alături de cei dragi și ce putem face împreună, pentru a ne apropia și bucura reciproc?
Pentru ce anume sunt recunoscător în viața mea?
- Observ și mă bucur de realizările mele zilnice?
- Cât de capabil(ă) sunt să îmi conștientizez suferința în viața personală și a celorlalți, apreciind totodată frumusețile vieții?
Ce roade culeg din practica mea yoga?
- Mi-am investit timpul și resursele într-o practică benefică?
- Care sunt punctele forte în practica mea și cum pot să le amplific?
- Ce îmi place la practica mea și cum le-o pot împărtăși celorlalți?
Pământul este atât de generos, prin roadele sale. Ce pași mici aș putea să fac în acest anotimp pentru a-i oferi pământului ceva la schimb și a mă asigura că el continuă să fie roditor?
Cum voi continua să ma conectez cu natura și să mă folosesc de toate simțurile pentru a mă bucura de fructele și frumusețea toamnei?
Ne vedem în fiecare duminică de la 19:30 la Community Yoga, acces liber, prin linkul de aici. O să lucrăm pentru ca acest checklist să dea roade pentru noi personal, profesional, social și să ne pregătească pentru sezonul de incubare și hibernare 😊