terapia prin yoga

Race for the Cure 2021: contra-timp sau din timp pentru sănătatea noastră?

Pentru mine, călătoria spre viața mea de femeie a început cu primul test Papanicolau și apoi cu primul test HPV. Cel din urmă n-a avut “nota” aia perfectă cu care eram eu obișnuita la școală, dar l-am privit ca pe un semnal că trebuie să încep să explorez mai mult. Că trebuie să îmi înțeleg mai bine istoricul din familie și să fiu conștientă de riscuri. Că trebuie să îndemn femeile din jurul meu să facă același lucru. Că am nevoie de “revizii” cel puțin anuale pentru sănătatea aparatului reproducător, exact la fel cum mă duc la analizele de sânge, la stomatolog, la manichiura sau la cosmetică.

Am mai învățat de-a lungul vremii că respectul față de corp e primul pas spre prevenție. E despre cât de mult spațiu îi ofer la exterior, să se exprime, iar la interior, să proceseze. Și despre cât de mult timp îi ofer în calendarul ăla al meu, în care de cele mai multe ori, “nu e timp”.

Din păcate, prevenția asta care pentru mine e ceva normal, reprezintă ceva extraordinar, rar sau inaccesibil pentru multe femei din medii defavorizate. Pentru ele merită să ne unim forțele prin inițiative precum #RaceForTheCure. “Cursa” s-au mutat în mediul digital in perioada 26 septembrie-10 octombrie. Pe 26 septembrie, adică azi, vor organiza, ca și anul trecut, Cursa LIVE Digitală pe pagina de FB a Fundației Renașterea.

Mi-aș dori tare mult ca această cursă pentru sănătate să nu ajungă să fie contra-cronometru. Să nu ajungă să fie “prea târziu”. Să fie o plimbare, la finalul căreia să aflăm că suntem bine.

Tocmai de aceea, fiecare persoană care s-a înscris la Race for the Cure va putea alerga sau se va putea plimba alături de cei dragi (la orice ora, în orice zi din acest interval de timp și în orice locație preferă) și poate posta apoi pe canalele Social Media fotografii sau video din timpul acestor activități – materiale pe care, dacă le trimiteți către Fundația Renașterea, vor fi preluate și postate pe canalele lor, digitale invadând social media cu poze/video-uri cu #RFTC2021 și #Renasterea2021, pentru a face parte din marea comunitate care susține lupta împotriva cancerului. Vă invit să accesați site-ul Race for the Cure România și să contribuți prin donațiile voastre la cel mai mare eveniment sportiv caritabil din Europa dedicat Sănătății Femeii.

Write a comment