meditatie minfulness despresie

De ce cred că depresia post-partum e pe bune

Printre picături, mi-am luat lunile astea de când am născut și ca să mă gândesc la toate transformările mele emoționale, ca femeie, soție, fiică, mamă, angajată, studentă la școala de terapie prin yoga, profă de yoga și toate celelalte roluri din viața mea.

Despre depresia post-partum auzisem de multe ori în trecut, dar parcă altfel am luat-o în serios în timpul sarcinii, gândindu-mă la mine după ce o să nasc. Adevărul e că e greu de imaginat, pentru că în fundal e gândul ală că “nu mi se poate întâmpla mie”. Că m-am antrenat mental din greu în ultimii ani, că doar le predau oamenilor despre echilibru, le vorbesc despre prezență, despre cum noi gestionăm emoțiile și nu ele pe noi. Cu toate astea, m-a speriat atât de tare imaginea cu mine doborâtă de emoții, încât de terapie m-am apucat încă din timpul sarcinii. Așa, preventiv. Parcă am simțit că trebuie să îmi fac “plinul” sau mai degrabă să mă golesc de poveri. Dar, oricât de mult am lucrat cu mine înainte de a naște, parcă pregătită 100% tot nu am fost când am fost pusă față în față cu noua formulă și cu noul meu rol de mamă. Și, deși nu m-a cuprins încă acest demon al depresiei post-partum, l-am simțit des dându-mi târcoale și am decis să mă uit un pic în ochii lui. De unde vine, domne, această depresie post-partum? Mai jos câteva motive pe care le-am identificat eu, din proprie experiență:

Cauze pentru depresia post-partum

  • Nu prea mai știi cine ești – din câte roluri aveai, aparent rămâi doar cu unul, acela de mamă. La care se mai adaugă “extensiile”: gospodina, casnică, bucătăreasă, care poate nu multor femei le vin mănușă. Pe scurt, apare o confuzie de identitate, mai ales că societatea asta în care trăim ne încurajează foarte mult să ne identificăm cu ce avem, cu cine suntem la muncă, cu cât de performante suntem etc. Prea puțin învățăm că toate chestiile care țin de statut sunt efemere. Și de-aici multă anxietate, pentru că, ce să vezi, dintr-odată toate nevoile alea din vârful piramidei lui Maslow – de apartenență, de stimă, de auto-actualizare – sunt puse la încercare.    
  • Activitățile sunt pe repeat – alăptare, schimbat pamperși, adormit bebelușul. Repeat until … era parcă o buclă de care am auzit prima dată la ora de informatică 😊 Cred că oricât de mult am aprecia rutina și predictibilitatea dată de ea, tot ajungem să ne dorim și altceva. Suntem oameni și ne place diversitatea. Doar că pentru altceva mai rămâne foarte puțină energie. Nu zic timp, ci energie, pentru că m-am regăsit de multe ori în ipostaza de a mai avea un pic de timp, dar rezervorul de energie era gol!
  • Aparenta lipsă de perspectivă – ți se pare că toată lumea din jur face câte ceva interesant, doar proiectele tale sunt puse on hold. E greu să ne obișnuim cu gândul că pentru o schimbare atât de mare cum este apariția unui copil, e nevoie de renunțare pe alte planuri. De fapt, nu aș numi-o renunțare, ci o detașare însoțită de mindset-ul că e doar o chestiune temporară și că lucrurile cu-adevărat importante pentru noi din sfera profesională își vor regăsi locul în viețile noastre. Toate la timpul lor.
  • Redefinirea vieții sociale – oh dah, aici totul se schimbă radical și cred că cel mai important este să găsim echilibrul între momentele în care avem nevoie de solitudine și cele în care e nevoie de conexiune / comunitate. Și să știm să le solicităm.
  • Presiune, presiune, presiune – în mintea noastră e un pitic care constant ne pune sub semnul întrebării abilitățile de a avea grijă de cineva care depinde atât de mult de noi, cum este cazul bebelușului. Asta combinat cu toate îndoielile celor din jur, toate sfaturile, toate “așa NU”-urile pe care le primim, toate comparațiile cu alți copii/alte mame, toate “pe vremea mea”-urile și, desigur, întrebările de tipul “când îl faci pe următorul?”. Toate în contextul de la punctul 1 de mai sus, în care NU PREA MAI ȘTII CINE EȘTI.

Știu că toate astea pot suna înspăimântătoare, însă vestea bună este că (sper) putem fenta chiar și depresia asta post-partum. Iată ce mă ajută pe mine:

Remedii pentru depresia post-partum

  • Sa cer ajutorul, fără să mă simt vinovată. Asta înseamnă că mă gândesc relaxată că pot să ies din casă, chiar dacă asta implică mai multă creativitate organizatorică din partea mea. Că e ok dacă în urma mea rămâne altcineva “la butoane”, câtă vreme îi asigur bebelușului hrana și tot ce știu că ține de confortul lui. Că în continuare pot să exist și în afara spațiului aparent limitativ al căminului în care îmi desfășor activitatea pe repeat.
  • Să mă degrevez de celelalte îndatoriri – mâncare, curățenie etc. Asta înseamnă că fac mai puține nazuri la mâncarea pe care o primesc în dar și nici nu stau să îi suflu în ceafă persoanei care mă ajută la curățenie în mod constant. Că exersez relaxarea chiar dacă vasele din chiuvetă nu sunt spălate imediat sau rufele strânse de pe sârmă odată ce se usucă 🙂
  • Să am cel puțin o activitate extra pe zi (oricât de mică) dedicată mie, precum și o listă cu ce îmi doresc să fac în general în fiecare săptămână. Pentru mine, lista asta cuprinde: să fac yoga acasă (3 ori/săpt), să merg la clase de aerobic de grup (2 ori/săpt), să citesc (3 ori/săpt), să mă uit la un film (1 dată/săpt), să fac o prăjitură (1 dată/săpt., ideal vinerea), să scriu ceva (2 ori/săpt.), să studiez ceva (3 ori/săpt.), să am sesiunea mea de terapie (1 dată la două săptămâni). Deocamdată lista e în stadiu ideal, evident că momentan nu le fac pe toate, dar măcar știu unde vreau să ajung!

Sunt multe provocări, da. Dar mie cel mai tare îmi place să transform provocările în oportunități, așa că m-am gândit să profit de ocazie și să lansez New Born Mums Community Check-In – scurte întâlniri săptămânale pentru proaspetele mame, în care ne vedem mostly online, poate din când în când și offline, ca să ventilăm, să ne vindecăm și să ne inspirăm. Un spațiu informal, safe, fără prejudecăți, în care să ne conținem una pe alta, să ne împărtășim poveștile și resursele. Pentru că dincolo de toate greutățile, super-puterea mamelor este că mereu găsesc resurse! Mai multe detalii despre adunările acestea sunt disponibile aici.

Photo credit: https://mommyandmeswag.com

Write a comment