Cand adultii isi rezolva problemele precum copiii, aleg sa nu isi vorbeasca, sa pretinda ca „nu au nimic”, sa isi vorbeasca „pe la spate” sau sa actioneze pe principiul „daca asa mi-a facut el, atunci ii fac si eu la fel”. E ciudat cum inaintarea in varsta aduce, uneori, o lipsa de maturitate mai mare decat cea din anii copilariei.

E neplacut, da, sa dai un telefon incomod, sa pui niste intrebari directe sau iti castigi dreptul la replica, pentru ca toate astea ne scot din zona de confort. Insa lucrurile nespuse si adunate intr-un colt al sufletului sunt sursele frustrarilor de mai tarziu, al conflictelor si al regretelor. Aparent, a evita sau a lasa tensiunile sa pluteasca in aer in speranta ca vor disparea de la sine pare sa fie mai la indemana. Asta si pentru ca prea putin se discuta in familie sau in scoala despre exprimarea nemultumirilor intr-o maniera constructiva, fara prejudecati la adresa celuilalt sau prezumtia de vinovatie. Pentru ca alunecam mult mai usor pe panta criticii in stilul pueril, pentru ca ne temem de confruntari si de a ne expune. Gestionarea conflictului / a situatiilor tensionate nu este doar apanajul sefilor, al liderilor, al persoanelor inzestrate cu autoritate sau cu „puteri” salvatoare. Nu. Este o abilitate care ar trebui sa se regaseasca in fiecare dintre noi, asumata constient, de dragul propriei igiene mentale si al cultivarii unor relatii sanatoase cu cei din jur.