Sunt sigura ca te intrebi daca exista asa ceva. Ei bine, eu m-am confruntat in urma cu aproximativ o luna cu situatia si am incercat sa gasesc un sens in asta. Pentru ca nu degeaba sunt fana declarata a cartii „Omul in cautarea sensului vietii” a lui Viktor E. Frankl. Oricat de neobisnuit si greu ar parea, mai ales cand te lupti cu un disconfort fizic, cred ca e bine sa ne intrebam daca nu cumva ne-a fost dat sa traim senzatia respectiva ca sa ne dam seama de altceva, mai important pentru devenirea noastra, cu conditia sa reusim sa depasim planul material.

Pentru mine, amigdalita care m-a subjugat timp de aproape doua saptamani, a fost un semn ca poate trebuie sa vorbesc mai putin si sa ascult mai mult. Ca poate m-ar ajuta sa fiu mai atenta la lucrurile despre care aleg sa vorbesc, si nu ma refer aici la cenzura, ci la calitatea cuvintelor mele (si a gandurilor din spate). Ca poate ar trebui sa apreciez mai des pofta de mancare in general, privilegiul de a manca si inghiti fara durere si absenta pungii cu medicamente din geanta.

Desigur, as fi ipocrita sa spun ca m-am bucurat de durerea mea in gat. Nu am ajuns inca acolo. Dar pot sa spun ca am vazut provocarea de dincolo de ea.

Ceea ce va recomand si voua. Corpul nostru ne da tot felul de mesaje, pe care trebuie sa le traducem pentru sufletul si inima noastra.

Si poate ca merita de deschidem mai larg ochii spre interior, catre ceea ce ne determina manifestarile exterioare.