Despre PR, social media si nu numai @ Amsterdam

Zilele care urmeaza vor fi dedicate unei eveniment care se anunta impresionant din punctul de vedere al agendei si al speakerilor. Este vorba despre cel de-al doilea summit international de PR si Social Media, organizat de Ragan Communications si gazduit de ING la Amsterdam. Printre speakeri se numara si Scott Monty, Head of Social Media Ford, despre care am avut placerea sa scriu in studiul de caz al disertatiei. Ei bine, voi avea acum si onoarea de a-l asculta si cunoaste live.

O vizita la Amsterdam nu poate sa se incheie, desigur, fara o intalnire cum se cuvine cu Ionut Tecuceanu, care pun pariu ca a strans multe povesti in cele cateva luni de cand s-a mutat acolo.

De la Summit voi relata atat aici, cat si pe un blog cunoscut pentru interesul autoarei sale catre zona de PR. Mentin suspansul momentan si voi reveni curand cu dezvaluirea.

20130515-194932.jpg

PR-ul incotro? Rezultatele European Communication Monitor 2012

Pentru comunicatorii care se intreaba incotro se indreapta profesia noastra, survey-ul derulat anual de catre EUPRERA si EACD este o sursa foarte buna de raspunsuri avizate. Nu doar ca ne arata trendurile, insa ne ajuta si sa ne alegem mai eficient zonele pe care sa ne specializam/sa le aprofundam, in functie de ceea ce se prefigureaza.

Cateva date tehnice despre acest research: conform www.communicationmonitor.eu, European Communication Monitor (ECM) este cel mai mare survey transnational pe tema comunicarii strategice din intreaga lume. In 2012, a fost desfasurata a sasea sa editie, la care au participat peste 2200 de profesionisti din peste 40 de tari si care a avut exclusiv scopuri academice. Proiectul a fost organizat de catre European Public Relations Education and Research Association (EUPRERA), European Association of Communication Directors (EACD) si revista Communication Director, cu sprijinul agentiei Ketchum Pleon.

Mai jos un video care contine rezultatele si constatarile ECM 2012, iar „placintele” aferente aici. Enjoy!

Confesiunile unui Creativ radical

54af23_6a7f766e727e20fb712cf73aea0dbffaAm facut promisiunea ca o sa “vanez” marturii din partea oamenilor care fac din creativitate o profesie. Pentru ca ma fascineaza subiectul si pentru ca incerc pe cat posibil sa ma inspir din bunele lor practici.

Si am reusit, mai repede si mai usor decat am crezut. Mai jos si rezultatul, cateva raspunsuri din partea unui Creativ experimentat dintr-o agentie romaneasca. Ce a iesit este mai neconventional, asa cum era de asteptat, ceea ce ma indeamna sa repet experimentul si cu alte ocazii.   

Asadar:

Q: Cum ti-ai dat tu seama ca ai putea sa faci o profesie din a fi creativ?

A: Sa fii creativ nu e o profesie. E doar o chinuiala storcatoare de nervi pusa in slujba lacomiei.

 

Q: Cum impaci creativitatea cu obiectivele de business pe care le tot arboreaza clientii sus si tare?

A: Ma frustreaza ingrozitor ca singurul lucru pe care clientii il vor este un ban in plus. Pentru asta sunt dispusi sa arate „emotie”.

Q: Ai vreo literatura de specialitate pe tema creativitatii, care te-a ajutat si pe care ai recomanda-o?

A: Discovery Channel 🙂

Q: Daca nu ai avea meseria asta, spre ce altceva te-ai indrepta? (sau poate deja te-ai indreptat in timpul liber)

A: In orice alegi sa faci, intr-un moment sau altul, indiferent ca esti sudor sau bucatar, poti sa fii creativ. E simpu: lasi umanitatea sa iasa la suprafata de sub paradigmele societatii si ale corporatiilor 🙂

Concluzia lui a fost in spiritul raspunsurilor: in momentul in care ajungi sa faci un lucru frumos care nu vinde nimic inseamna ca ai ajuns un creativ foarte bun.

Concluzia mea: sa tot faci „interviuri” din astea.

 

 

Locuri in care ma reintorc cu drag

Sunt locuri care ne „cheama” constant, pentru ca o mare parte din viata noastra s-a desfasurat intr-insele. Apoi, sunt oamenii acelor locuri care ti se lipesc de suflet si pe care iti face placere sa ii revezi oricand.

Spunem si cu ocazia altei postari ca Facultatea de Litere este, pentru mine, un astfel de spatiu. Si ma bucur foarte tare sa vad acum acolo un nucleu de oameni inimosi (printre care si Diana Diaconescu, PR recrutat foarte inspirat din randul absolventilor de la Litere), care ii duc mai departe povestea, prin fiecare activitate pe care o instrumenteaza. Si se pare ca nu trece luna fara sa fie cate una: numai anul acesta au fost deja Zilele Portilor Deschise despre care puteti citi aici, Targul Educatiei prezentat aici, iar pe 18 & 19 mai este inca in derulare Colocviul stiintific anual al studentilor, masteranzilor, doctoranzilor si alumnilor in stiintele comunicarii si relatiilor publice. La ultimul dintre ele tocmai am participat ieri si am plecat de acolo tare mandra sa vad ce frumos s-au „tesut” prezentarile studentilor din ciclul de licenta, cu cele ale masteranzilor in curs de certificare sau deja „certificati”. Mi-a crescut inima sa vad cum se coaguleaza viitoarele generatii de profesionisti, cum se formeaza noi echipe, cum se implica in lucruri valoroase tineri si profesori care fac totul cu pasiune.

La mai mare si la cat mai multe actiuni care dau viata Literelor si intregii Universitati din Bucuresti! Liceenilor curiosi pentru care se apropie examene de admitere, absolventilor mandri de radacinile lor, studentilor deja existenti si nu numai le recomand cu caldura sa fie cu ochii pe ele si pe toate celelalte stiri aici, aici sau aici.

Saptamana Portilor Deschise la Litere

Am terminat Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti acum 2 ani si, cu toate astea, nu pot sa spun ca am ajuns la sfarsitul alfabetului vreodata, pentru ca am gasit in permanenta cate ceva de reinventat.

Mereu m-am uitat in urma la ce am invatat si, recapituland, am inceput sa formez cuvinte din terminologia PR-ului. Am formulat, am reformulat, am scurtat, am cercetat. Apoi am privit curioasa spre ceea ce se inalta falnic (si aparent inaccesibil) la orizont: experiente ale studentilor mai mari sau ale alumnilor, activitati inedite, oportunitati de implicare. Incet-incet, am avansat in labirintul Literelor intortocheate, am inceput sa deprind abilitatea de a crea propozitii, apoi fraze, apoi texte intregi care sa imi contureze profesia. Am mers de-a busilea pana am ajuns la a ma deplasa in echilibru.

Am avut parte de repere, obstacole, lumini, carari batatorite sau umbrite. Nu a fost usor, dar a fost al naibii de frumos. Pentru ca profesori si prieteni-felinare mi-au ghidat pasii. Pentru ca au avut rabdare, au deschis porti, au creat oportunitati.

Revin cu drag la Litere si sunt gata oricand sa povestesc franturi mai mici sau mai mari din viata mea de student aici. Abia astept sa cunosc nedumeririle, entuziasmul si nelinistile celor care vor veni la Zilele Portilor Deschise de anul acesta, in perioada 23-27 aprilie. Pentru ca o bucata din mine si din energia mea vor ramane intotdeauna in aceasta Facultate, ma voi afla acolo personal alaturi de Roxana, joi, 26 aprilie, de la ora 14:00, pentru a intalni liceeni, viitori sau actuali studenti, orice curiosi dornici sa se informeze si sa culeaga experiente “la cald”. Ne vedem la ZPD!

Flashback MARPE IP

ImagineTwo weeks in an intensive programme like the MARPE IP we’ve had in Gent are not easy to forget.

First, there was the exhaustive and challenging schedule, with a lot of information and teamwork management. With pressure, focus on delivering the best, tensions and a lot of „hoorays!”  after tasks accomplished. With fears before and joy after the crucial presentations and their targets. With cultural collisions and attempts to overpass them when bringing together students from countries worldwide.

Yes, from an academic point of view, it was all a great exprience about lobbying, public affairs and the EU.  About exploring a field known by us mostly only from hearings. Officially, about „Public Relations: Government Relations and Lobbying in a European perspective”.

But up above this, just like the practice of lobbying, it was a whole relationship-driven process, about PEOPLE and networking without borders. It ended up with one big connection of 57 students from all over the world: Spain, Brasil, Portugal, Belgium, France, England, Japan, Romania, Bulgaria, Italy, Venezuela, India.

IP MARPE in some figures counted by me:

  • 57 students
  • 34 lecturers
  • 13 intensive days of classes
  • More than 40 activities (teambuildings, speeches, workshops, assignments)
  • 3 live assignments + 1 as homework
  • 4 meetings with lobbyists professionals
  • 1  meeting at Interel, one of Brussels’ largest and most established consultancies, offering the full range of Public Affairs services to a wide variety of cliens across all major policy and business sectors

And the list could go on with more astonishing numbers, but it’s not the case, because they wouldn’t have meant a thing without the great people behind. I leave the story here for this night, with the promise of continuing it in the next days, as it deserves to be told :), in words, photos and videos.

I miss u, IP people!

BIZ Social Media Snow Camp 2011

M-am delectat in perioada 1-4 decembrie la Social Media Snow Camp, tabara organizata de echipa Revistei Biz. Toata floarea cea vestita a blogosferei romanesti s-a reunit pentru a doua oara intr-un astfel de cadru pentru a prezenta pulsul acestui in social media. Aproape 50 de persoane, un loc deosebit (http://www.portileregatului.ro/) si multa voie buna. Desigur, polemici si dezbateri incinse, contraziceri si argumentari, toate ingredientele inerente pentru o astfel de confruntare la care au participat inclusiv companii si agentii.

As vrea sa nu treaca momentul care a prilejuit aceasta postare, dupa o perioada destul de indelungata, fara sa consemnez impactul pe care evenimentul l-a avut asupra mea. In primul rand, a starnit dorinta de schimbare in cateva privinte la nivel personal si cred ca cea mai importanta de mentionat aici este aceea ca voi incerca sa cresc aceasta „fila de roman” pe care am pornit-o aici – intai de toate din respect  fata de entuziasmul pe care l-am avut cu ani in urma. Nu vreau sa sune ca o promisiune, dar as nota-o ca pe o „declaratie” pe care sper sa o pot sustine prin fapte. Despre celelalte concluzii la care am ajuns, nu are sens sa povestesc, pentru ca ele tin de alte aspecte ale dezvoltarii personale la care imi propun sa lucrez in perioada urmatoare.

Din punct de vedere profesional, tabara asta m-a pus in fata unor intrebari si a unor analogii. M-a facut sa vad solutii noi, sa schitez idei tinand cont de noua realitate statuata de speakeri, cu gandul de a le si aplica ulterior 🙂 ceea ce a fost bine, pentru ca numai asa realizez ca se poate micsora riscul aparitiei „autismului”. Mi-am dat seama ca domeniul social media trebuie sa stea mai aproape de mine si de noi, comunicatorii, in general, pentru ca el schimba dimensiunea meseriei in prezent. Am plecat cu gandul ca trebuie sa luptam  pentru profesie inclusiv, cum spunea Bogdana Butnar, statuand oficial jobul de Social Media Manager/Coordinator/Whatever. Pentru ca desi el nu exista in nomenclator, traieste in realitate in multi dintre noi si o conditie a eficientei sale este legitimarea. Am mai plecat cu certitudinea ca sunt cel putin 6-7 bloggeri romani de un mare bun-simt, care chiar merita atentia noastra, in egala masura cum o merita publicatiile traditionale monitorizate zilnic. Am mai notat ca e important sa diferentiem continutul comunicarilor noastre in functie de destinatari, lucru deja stiut, desigur, dar de cele mai multe ori neglijat. De altfel, s-au spus multe lucruri deja stiute, insa meritul taberei cred ca a fost acela de a le sistematiza si de a le recontextualiza.

Lista cu give-away-urile taberei poate continua, insa important este ce vom face cu ele de acum inainte, in profesie si nu numai. Sper sa se cristalizeze in moduri de gandire productive, asa incat urmatorul Social Media Camp sa ne duca si mai departe 🙂

Teme de vacanţă

Se termină vara şi, evident, în prag de toamnă trebuie să-mi număr şi eu bobocii. Primul gând care îmi vine în minte se referă la faptul că nu ştiu pe unde a zburat timpul – cred că, dacă nu ar fi fost vacanţa de care m-am bucurat, nu aş putea numi prea multe lucruri despre care să afirm cu certitudine că le-am făcut pentru sufletul meu. Or să fie voci care îmi vor spune: cum adică? Nu eşti tu acum absolventă, ba chiar mai mult decât atât, masterandă? Nu sunt ăştia paşi pe care îi faci pentru evoluţia ta? Şi o să răspund cu toata sinceritatea: ba da, negreşit, sunt paşi care trebuie, însă nu toţi sunt paşi pe care mi-i doresc şi asta nu pentru că i-aş considera inutili, ci din cauza etapelor al căror sfârşit îl marchează.

Să rămân, aşadar, la cel mai important proiect personal al verii, şi anume vacanţa, singura care mi-a adus un suflu nou. Deşi Eurotripul mai fusese parcurs şi în ani(i) precedenţi, parcă cel de anul acesta a fost cel complet, presărat cu de toate: peripeţii, bucurii, nervi, adrenalină, plimbări, seri şi oameni frumoşi etc. Dar dincolo de relaxarea pe care mi-am dorit-o, mi-am propus să nu intru în totalitate cu mintea în vacanţă, ci, dimpotrivă, să o las deschisă analizei şi observaţiei. Am profitat de faptul că am avut acces la modelele de administrare şi de comunicare publică ale unor ţări europene (şi mă refer acum mai ales la Franţa, căci, spre deosebire de celelalte ţări, aici înţelegeam şi limba) şi am încercat să le trec prin filtrul meu de proaspăt comunicator. Am găsit abordări diferite şi mult respect faţă de calitatea de cetăţean, respectiv faţă de cea de turist. Şi asta nu pentru că totul era într-o ordine perfectă, ci pentru că autorităţile şi oamenii se mobilizau perfect în situaţii de criză.

Am ajuns într-un Paris haotic, pentru că autorităţile realizau lucrări de reabilitare pentru diferite tronsoane ale metroului sau  pentru parcări. Însă nicio clipă nu ne-am simţit desconsideraţi sau dezorientaţi, pentru că existau până şi paşi imprimaţi pe asfalt, pentru a ne ghida spre mijlocul de transport alternativ, care suplinea serviciul suspendat. Am întâlnit “RATB-işti” de-ai lor, plasaţi în locuri strategice, îmbrăcaţi în uniformă, care (incredibil, dar adevărat), nu ieşiseră la vânătoare (pentru că acolo nici nu ai cum să nu compostezi biletul, de vreme ce urci numai prin faţă şi eşti supravegheat), ci erau gata să răspundă la orice nelămurire a eventualilor călători dezorientaţi. Şi astfel, nimeni nu se trezea nu nervii întinşi sau nemulţumit, pentru că nici n-ar fi avut de ce: eforturile de compensare a disconfortului erau vizibile şi, în plus, toate mesajele de lămurire aveau o tonalitate de tipul “Lucrăm pentru amenajarea parcării dumneavoastră/pentru îmbunătăţirea calităţii transportului dumneavoastră”. Culmea, nu erau nişte mesaje aruncate la întâmplare, ci efectele erau chiar măsurabile, vizibile, dar, mai ales, rapide.

Am observat în Franţa o concentrare asupra clientului şi a cetăţeanului pe care mi-aş dori să o văd perpetuată şi în context românesc, desigur, respectând proporţiile şi având în vedere diferenţele de mentalitate. Cred însă că modelul ar funcţiona, pentru că scopul lui este de a pune în evidenţă bunul simţ pe care îmi place să cred că fiecare îl avem în noi, într-o mai mică sau mai mare măsură. Am văzut versuri de poezii sau rânduri de proză printate de Primărie şi lipite în metrouri, am văzut mesaje de întâmpinare de tipul “Bine aţi venit în magazinul dumneavoastră!” (Bienvenu dans votre magasin). Am văzut panouri care mi s-au părut a valora mai mult decât 100 de mesaje de call-to-action, căci pe ele scria “îmi iubesc cartierul şi, de aceea, arunc gunoiul în locurile special amenajate”. Şi exemplele pot continua…

Admiraţia mea nu se opreşte însă numai asupra modelelor de comunicare publică, ci vizează şi sectorul comercial privat. Am crezut că e o întâmplare amabilitatea bucătarului unui restaurant care, auzindu-ne dezamăgiţi că nu mai găsim minunata sa quiche lorraine la ora 18 (din motive de închidere la ora 15), s-a oferit să ne pregătească o porţie pe care noi să o putem ridica de la magazinul de vis-à-vis. Ne-am dat însă seama că este o obişnuinţă în Franţa să îţi pui clientul mai presus de orice atunci când am mers în Parc Asterix şi simplul fapt că tricoul care ne plăcea avea un defect (şi era ultimul în magazinul respectiv) l-a determinat pe vânzător să ne rezerve un model identic la magazinul vecin… După toate aceste exemple (cărora le-au mai urmat muulte altele), am realizat că la ei vânzătorul şi-a depăşit de mult timp condiţia, transformându-se în consultant, uneori chiar mai mult, într-un element care poate gândi în locul şefului (şi culmea, o face exact în spiritul acestuia din urmă).

De ce am ales să povestesc toate acestea, în loc să descriu locurile minunate prin care am fost, muzeele şi peisajele, poveştile pe care le-am auzit sau spectacolele pe care le-am văzut? Pentru că, pur şi simplu, de toate acestea dispune din plin şi biata noastră ţară…Nu asta e problema…Însă relaxarea pe care am vrut să o subliniez nu vine neapărat din frumuseţea locurilor, cât din eforturile pe care oamenii le fac pentru a le conserva şi pentru a le pune în valoare…Pentru că problema nu este că noi nu avem ce arăta, ci aceea că nu ştim cum să o facem sau, oricum, dacă ştim, nu suntem deloc sprijiniţi de un sistem supra-individual. Nu vreau să închei cu un gust amar, dimpotriva, tocmai am spus că vacanţa mi-a adus un suflu nou. Cu toate acestea, nu pot să îmi ascund îngrijorarea pentru viitor. Spun asta pentru că, aşa cum afirmam la început, pentru mine se încheie nişte etape şi urmează altele noi, în care presimt că mă voi lovi tot mai frecvent de astfel de discrepanţe. Dar gata cu reflecţiile pesimiste, gata şi cu vacanţa asta, începem să muncim deja pentru cea viitoare :D!

Încă puțin până la Absolvirea comunicatorilor

După atâta scris la licență, un  articol pe blog îmi pare o delectare bine meritată. Profit de momentul de respiro ca să traduc în cuvinte emoțiile care cred că nu ocolesc pe niciunul dintre noi acum (și când spun “noi”, mă refer la tineretul CRP-ist de la Universitate), știind că mâine, pe vremea asta, Aula Magna a Universității din București va geme de apropiați de-ai noștri, curioși să ne vadă în robe. Deja simt cum mi-o ia inima la trap când imi imaginez colegii, profii, părinții, iubiții și prietenii noștri, care vor aștepta “să performăm” și să le umplem sufletele de mândrie.

Da, maine Universitatea din București își va arunca în vâltorile maturității promoția 2007-2010 de comunicatori și sper ca totul să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor. Desigur, mai sunt mici formalități până vom fi absolvenți cu acte în regulă, dar mâine primul pas va fi deja făcut. Vom fi încântați dacă vom avea alături de sufletele noastre o audiență care să ne împărtășească emoțiile, dar mai ales care să ne ajute să trecem peste ele.

Așadar, ne vedem mâine, la ora 14:00, în Aula Magna a Facultății de Drept, pentru a fi dirijorii noștri atunci când vom interpreta Gaudeamus igitur! Până atunci, pregătiți-vă ținuta de gală, aparatele foto și camerele de filmat!

Na(t)ivi Digitali

Astazi am fost la conferinţa „Social networking=job?” organizată în cadrul PR&Ad Fair şi am avut surpriza să aflu că încă mai sunt mulţi cei care nu au înţeles direcţia înspre care ne îndreptăm încet, dar sigur: Societatea Internet, anticipată de aproape 3 decenii chiar în mediul academic de către doi profesori norvegieni (Ingar Roggen şi Stein Braten).

Întâlnirea a fost cu atât mai interesantă cu cât am putut sa-mi activez câteva dintre cunoştinţele pe care le-am accesat cu prilejul cercetării pentru lucrarea de licenţă. Sunt uimită să văd cum studenţi la secţii de comunicare nu sesizează că generaţia noastră este a Nativilor Digitali şi că asta ne obligă la un comportament total diferit de cel al părinţilor noştri. Suntem viitori comunicatori şi tehnologia ne-a oferit privilegiul unor instrumente de comunicare la care nici nu visau oamenii acum 20 de ani.

Bobby Voicu a fost inspirat să întrebe în sală câţi dintre noi avem bloguri şi a aflat cu stupoare că numai 20% dintre cei prezenţi „au timp” să se ocupe şi de asta. E drept, nu sunt în măsură să vorbesc despre consecvenţă în blogosferă, însă ma surprinde răspunsul colegilor mei, comunicatori în devenire, care încă mai cred că mediile tradiţionale sunt capabile să rezolve totul în ceea ce priveşte o comunicare eficientă. Haideţi să fim serioşi: publicurile şi obiceiurile de consum s-au diversificat atât de mult încât ar fi o dovada de naivitate să ignorăm importanţa reţelelor sociale în calitatea lor de vehicul de comunicare al secolului 21. Într-adevăr, timpul este mereu o problemă, însă aşa cum s-a spus, a avea un blog este cea mai la îndemână investiţie pe care o putem accesa şi controla astfel încât să o amortizăm cât mai repede. Şi tind să cred că este adevărat, vom fi uimiţi ce ROI avem şansa să obţinem.

Un ultim lucru aş vrea să mai amintesc pe final, şi anume că astăzi s-a pus şi problema modificării paradigmei de recrutare. E drept, nu trebuie să uităm de tradiţionalul CV, în care stau consemnate toate realizările noastre din viaţa reală. Însă, în noul context comunicaţional, mai apare o nouă variabilă: mediul online. Existenţa noastră digitală poate constitui o carte de vizită care să ne recomande în faţa unui angajator. În prezent, o simplă căutare pe Google a numelui nostru poate să ne legitimeze sau să ne denigreze, poate fi un avantaj competitiv, un factor de departajare decisiv. Şi atunci, rămâne deschisă întrebarea: social networking=job?