Cine ma urmareste stie cat de pasionata sunt de yoga si de tot ce are o mica legatura cu psihologia pozitiva si cea transpersonala. De cand predau, sunt norocoasa ca am ghidat o multime de oameni, pe drumul lor inspre auto-cunoastere. Am experimentat multe pe propria piele si am avut ocazia sa observ multe atat la mine, cat si la ceilalti. Asa ca las aici cateva ganduri despre provocarea posturilor mai solicitante din yoga 😊
Ce cred eu ca trebuie sa facem atunci cand nu ne iese o postura complicata? Exersam, exersam, exersam. Timp in care nu ne frustram, ci perseveram cu blandete si cu impacarea ca suntem ok chiar si cu scenariul in care nu o sa ne iasa vreodata!
Pentru ca, dincolo de orice, yoga este despre acceptare, in niciun caz despre a ne pune intr-o cursa cu noi insine. Cred ca sunt suficiente toate luptele zilnice pe care trebuie sa le ducem cu noi insine si cu ceilalti, pentru a (ne) demonstra diverse. Cand suntem pe salteaua de yoga, toata aceasta incrancenare dispare, pentru a face loc bucuriei de a ne regasi pe noi insine, cu realizarile si limitarile corpului nostru.
Stiu, vocea egoului este puternica! “Trebuie sa poti!”, “Esti slab daca nu poti!”, “Esti plin/lipsit de forta daca poti/nu poti!”. Toti acesti pitici ne urmaresc si, in fond, e firesc. Au si ei nevoie sa se hraneasca. Dar depinde de noi daca le dam sau nu apa la moara.
Totusi, de cele mai multe ori, atunci cand o postura nu ne iese, ea incearca sa ne “spuna” ceva despre propriile noastre emotii. Povestesc tuturor experienta mea cu vestitul stat in cap. Evident ca am pornit de la ideea ca eu nu voi putea niciodata, dupa care am inteles principiile, am incercat, tot nu mi-a iesit. M-am oprit din incercare, m-am dat un pas inapoi si m-am intrebat ce este in spatele acestei imposibilitati. Mi-am dat seama ca era vorba despre frica mea de a cadea si imediat am facut legatura cu teama mea de esec, de a ma prabusi, de a risca, de a pierde controlul. Asta era senzatia la nivel mental, iar in studioul de yoga, ea se traducea prin frica de a cadea pe o suprafata dura (parchetul), care m-ar fi putut accidenta. Asa ca i-am dat sanse mai mari de izbanda urmatoarei incercari, care mi-a si iesit. Cum? Mi-am asezat salteaua pe iarba, in mijlocul gradinii de la tara. Dintr-o data, corpul si mintea mea s-au relaxat, s-au simtit in siguranta, gandul ca o posibila cadere ar fi fost pe iarba m-a reconfortat. Acum, statul in cap nu mai e vreo mare realizare pentru mine. Uneori imi iese perfect, alteori tot ma chinui serios, dar degeaba. Dar sunt ok cu asta. Pentru ca am inteles ce era in spatele incercarilor esuate si acum simt ca acest exercitiu de constientizare m-a ajutat mai mult decat orice victorie a ego-ului!
Atitudinea noastra fata de posturile si practica yoga este o reflexie a reactiilor noastre fata de provocarile vietii. In clipa in care constientizam motivele din spatele ei, intelegem provocarea si stim cum sa o gestionam.
P.S. Poza care insoteste articolul este o alta incercare, ulterioara celei reusite 🙂