Ora de Programare in Romania

hour of codeIn perioada 8-14 decembrie are loc la nivel international Computer Science Week (CSW), prilej cu care asociatia ADFABER – Technology for Social Change a organizat Hour of Code (Ora de Programare) si in Romania.

Pe scurt, obiectivul Hour of Code este de a mobiliza cat mai multi profesori de orice profil sa organizeze in clasele lor o ora de programare, in care copiii sa parcurga tutorialele disponibile pe site. Profesorii si copiii au fost publicul principal al proiectului, insa la fel de bine orice individ a putut si poate face tutorialele acasa, pe cont propriu.

Astazi fiind ultima zi din cadrul CSW, profit de ocazie sa ii indemn pe toti cei interesati, copii, parinti, profesori etc. sa se alature celor peste 330.000 de romani care au incercat Ora de Programare si au obtinut diploma de participare. Personal, m-am distrat programand cu Anna si Elsa, eroinele din “Frozen“. A fost o ora cu 20 de puzzle-uri extrem de amuzante, dar si cu putina nostalgie, pentru ca mi-am amintit de programarea in Pascal care imi dadea dureri de cap in liceu, la orele de informatica. Recunosc ca de data asta a fost mai usor ca atunci, poate si pentru ca totul s-a intamplat intr-un decor sarbatoresc si sub mai putina presiune 🙂

E important de mentionat ca oricine poate invata programare: nu ai nevoie de cunostinte speciale, doar de bunavointa si putin spirit ludic activat, singura recomandare fiind ca “studentii” sa aiba intre 4 si 104 ani 🙂 Mai jos va las filmuletul de prezentare Hour of Code la nivel mondial, precum si diploma proprie, pe care insa o puteti primi si voi daca parcurgeti tutorialul de o ora.

hour of code Anca Amariei

Si daca nici asa nu v-am convins ca merita incercarea, va mai las un filmulet in care Mark Zuckerberg, Bill Gates si altii puncteaza experienta lor cu programarea.

Write a comment