Ce spune privitorul, dar cel care este privit?

Tare mult i-ar placea intrebarea asta profesoarei mele de imagologie din facultate, doamna Laura Mesina.

Despre ce a iesit in urma celor cateva ore petrecute la Grand Hotel Continental jucandu-ne cu stari, povesti, cadre, Cristi a spus cu generozitate “Privesti si castigi” – lucru pentru care ii multumesc cu zambetul pe buze.

Pentru mine, ele au insemnat sa ma las privita si sa castig o intalnire cu Sinele intr-o zi insorita de 13 aprilie, intr-un loc deosebit, care, desi asezat in epicentrul vacarmului bucurestean, este aducator de liniste. Iar in urma acestui “experiment”, au razbit ipostaze serioase, reflexive, zambitoare (dovada aici) sau buclucase, precum cea de mai jos. E o poza de culise, care de cele mai multe ori e “taiata” in montajele oficiale. Dar mie mi se pare ca sintetizeaza perfect Cautarea sensului – care uneori vine mai usor decat ne asteptam; trebuie doar sa intindem bratele. Nu e nevoie de strigate, doar de constientizarea nevoii si de impartasirea ei in mod corespunzator 🙂AEA-81

Despre „multumesc” si „bravo”

ImagineAzi m-am uitat in calendar si mi-am dat seama ca se implinesc 5 ani de cand sunt in campul muncii. Era 7 aprilie 2008 cand am inceput primul job in farma, desi nu eram de nici macar un an in Bucuresti si abia trecusem cu bine de prima sesiune. Cu alte cuvinte, abia ma dezmeticisem putin si am ales sa ma arunc intr-o noua valtoare, manata de mirajul multinationalei.

A fost un debut abrupt, neasteptat, cu un parcurs sinuos; incepuse lupta tacita cu timpul, negocierea intre profesie si viata personala, fuga de la scoala la birou si invers. Dar dincolo de toate incercarile de a gasi sensul existentei mele intre cele doua extreme, incepuse constructia la dezvoltarea si cultivarea relatiilor interumane, care s-a dovedit a fi in fapt cea mai solicitanta sarcina. Era o etapa in care voiam sa arat ca scoala ramane prioritara pentru mine, dar ca asta nu inseamna ca nu pot sa fac si performanta profesionala; in care am invatat ca pot „sa ma laud cu carnetul” la birou si asta le va da oamenilor adevarati incredere in mine si le va demonstra ca ma tin de treaba in toate sectoarele vietii mele. Sau macar ca imi dadeam toata silinta sa o fac.

Au trecut 5 ani de atunci si am schimbat 3 locuri de munca. Nu pentru ca am fost nemultumita la vreunul dintre ele, ci pentru ca pe parcurs au aparut tot felul de provocari si mi s-au deschis noi si noi ferestre catre un necunoscut incitant. Dar dincolo de toate schimbarile, suisurile si coborasurile, mi-am dat seama de un lucru esential pentru mine: ca de-a lungul timpului, ceea ce m-a facut sa continui cu aceeasi tenacitate a fost faptul ca intotdeauna am fost inconjurata de oameni care au stiut sa spuna „multumesc” si „bravo” la momentul potrivit si in mod constant. Persoane care au inteles si au stiut cum sa ma incurajeze, care si-au facut timp sa se desprinda regulat din lumea lor de „oameni mari”, ca sa indrume si sa sprijine. Oameni care si-au dat seama ca am potential, dar si ca am nevoie de modele. Oameni care mi-au exploatat talentul, dar care au stiut si cum sa faca sa il duc mai departe. Si as vrea sa folosesc acest prilej aniversar profesional sa le multumesc eu de data aceasta si sa imi urez ca pentru restul activitatii mele sa am norocul sa intalnesc modele de aceeasi calitate. Caci fara „multumesc”-urile si „bravo”-urile lor, spuse fara zgarcenie, unde am ajunge oare cu nivelul stimei de sine, acel indicator care ne influenteaza atat de tare randamentul?