Saptamana Portilor Deschise la Litere

Am terminat Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti acum 2 ani si, cu toate astea, nu pot sa spun ca am ajuns la sfarsitul alfabetului vreodata, pentru ca am gasit in permanenta cate ceva de reinventat.

Mereu m-am uitat in urma la ce am invatat si, recapituland, am inceput sa formez cuvinte din terminologia PR-ului. Am formulat, am reformulat, am scurtat, am cercetat. Apoi am privit curioasa spre ceea ce se inalta falnic (si aparent inaccesibil) la orizont: experiente ale studentilor mai mari sau ale alumnilor, activitati inedite, oportunitati de implicare. Incet-incet, am avansat in labirintul Literelor intortocheate, am inceput sa deprind abilitatea de a crea propozitii, apoi fraze, apoi texte intregi care sa imi contureze profesia. Am mers de-a busilea pana am ajuns la a ma deplasa in echilibru.

Am avut parte de repere, obstacole, lumini, carari batatorite sau umbrite. Nu a fost usor, dar a fost al naibii de frumos. Pentru ca profesori si prieteni-felinare mi-au ghidat pasii. Pentru ca au avut rabdare, au deschis porti, au creat oportunitati.

Revin cu drag la Litere si sunt gata oricand sa povestesc franturi mai mici sau mai mari din viata mea de student aici. Abia astept sa cunosc nedumeririle, entuziasmul si nelinistile celor care vor veni la Zilele Portilor Deschise de anul acesta, in perioada 23-27 aprilie. Pentru ca o bucata din mine si din energia mea vor ramane intotdeauna in aceasta Facultate, ma voi afla acolo personal alaturi de Roxana, joi, 26 aprilie, de la ora 14:00, pentru a intalni liceeni, viitori sau actuali studenti, orice curiosi dornici sa se informeze si sa culeaga experiente “la cald”. Ne vedem la ZPD!

Portia de calorii psihologice

Invatam nu demult in facultate ca noi, oamenii, avem nevoie, dincolo de caloriile din alimente, de asa-zisele stroke-uri, adica de caloriile psihologice. Teoria nu este a mea, ci al lui Eric Berne. Pe scurt, ea spune ca la fel cum exista nevoia de hrana, la fel exista si cea de a avea parte de recunoastere si interactiune sociala, indiferent de natura lor. Ca sa avem un reper, dau doar doua exemple,  un suras pe care il primim din partea unui interlocutor „valoreaza” 17 stroke-uri, in timp ce o disputa importanta ne „energizeaza” cu 40 de stroke-uri.

Cate stroke-uri sa fi fost in aproape 2 ore de ras fara oprire? Caci de asta am avut parte in seara asta la spectacolul de improvizatie sustinut in True Club de Improvisneyland, o trupa de actori profesionisti pe care ii invidiez constructiv :), pentru creativitatea si spontaneitatea lor. Au fost „proaspeti” si au avut prezenta de spirit, ca doar nu degeaba au fost ambasadorii Fresh Comedy, adica Tic-Tac. Si unde mai pui si ca m-au determinat sa ma ofer de bunavoie pe post de „decor viu” intr-una din scenele lor, trecand in felul asta peste temerile si tracul firesti atunci cand te afli in fata unui public numeros. Sper sa pot intra in curand in posesia filmuletului ca sa se inteleaga la ce ma refer 🙂 Pana atunci, las cateva poze de atmosfera mai jos, iar albumul intreg al serii il gasiti aici.

 

Am plecat acasa cu euforia pe care ti-o da rasul cu pofta, dar  si cu dorinta sa indraznesc mai mult si mai des sa ies din zona aia „calduta”, de confort. Mi-a incoltit chiar gandul sa iau niste cursuri de improvizatie, ca tare mi-ar folosi, la fel cum au facut-o si cele de actorie (de incepatori, ce-i drept, dar se pun in palmares :)) de la Fundatia Calea Victoriei. Pentru a nu stiu cata oara, mi-am amintit de cat de important este sa ne tinem mintea in priza, dar nu doar prin griji si preocupari marunte, ci mai ales cu activitati care sa ne incarce pozitiv, care sa ne dea prospetimea si stroke-urile de care avem nevoie ca sa ne armonizam existenta! Concluzia: mai improvizam si noi? Hai sa inmultuim sursele de calorii psihologice :)!

Avalansa gandurilor

ImagineDe-atata ori m-am intrebat cum ar trebui sa procedam eficient atunci cand ne loveste avalansa gandurilor.

Intrebarea vine in contextul in care mi-am dat seama de un lucru: stim cum sa prioritizam atat de multe in viata noastra, de la sarcini de serviciu pana la sarcini de echipa, dar toata indemanarea se opreste adeseori cand vine vorba despre sarcinile care se refera la propria noastra existenta. Ne luptam sa gasim solutii si sa fim cat mai „result-oriented” in atat de multe privinte si clacam tocmai cand vine randul propriilor noastre probleme. Si uite-asa apare un noian de ganduri suprapuse pe care dintr-o data nu stim cum sa le gestionam, ne gasim „descoperiti” in fata familiarului si a ceea ce nicioadata n-am fi crezut ca ne poate lua pe nepregatite.

Este ceea ce-mi place sa numesc „avalansa gandurilor”, pentru ca apare in cele mai neasteptate momente. Vreau sa spun, aparent „neasteptate”. Pentru ca ele se aduna, se coc, se cristalizeaza, pana cand izbucnesc in acelasi timp cu celelalte preocupari. Ca e un moment nepotrivit in viata noastra, asta nu le priveste pe ele. Ca suntem neindemanatici in a le adresa, nici atat nu e treaba lor. Ele vin si isi cer dreptul, vocalizeaza ceea ce s-a adunat de-a lungul vremii din cauza lipsei noastre de interes. Se cuibaresc in mintea noastra si, chiar daca incercam sa le ignoram, isi gasesc un cotlon in lumea noastra ocupata. Si atunci incepe adevaratul exercitiu de maiestrie personala.

Situatii de genul asta ma fac ca, atunci cand am ocazia sa-mi pun dorinte, una dintre ele sa fie sa am parte de rabdarea si de intelepciunea necesare pentru a face ordine printre lucrurile cu-adevarat importante din viata mea. Asta inseamna sa fiu capabila sa le recunosc si sa le gestionez corespunzator, dar mai ales sa las ceva in urma lor, adica sa le formalizez in ceva, vizibil intr-o mai mica sau mai mare masura, dar macar valoros pentru mine si cei din jur.

Flashback MARPE IP

ImagineTwo weeks in an intensive programme like the MARPE IP we’ve had in Gent are not easy to forget.

First, there was the exhaustive and challenging schedule, with a lot of information and teamwork management. With pressure, focus on delivering the best, tensions and a lot of „hoorays!”  after tasks accomplished. With fears before and joy after the crucial presentations and their targets. With cultural collisions and attempts to overpass them when bringing together students from countries worldwide.

Yes, from an academic point of view, it was all a great exprience about lobbying, public affairs and the EU.  About exploring a field known by us mostly only from hearings. Officially, about „Public Relations: Government Relations and Lobbying in a European perspective”.

But up above this, just like the practice of lobbying, it was a whole relationship-driven process, about PEOPLE and networking without borders. It ended up with one big connection of 57 students from all over the world: Spain, Brasil, Portugal, Belgium, France, England, Japan, Romania, Bulgaria, Italy, Venezuela, India.

IP MARPE in some figures counted by me:

  • 57 students
  • 34 lecturers
  • 13 intensive days of classes
  • More than 40 activities (teambuildings, speeches, workshops, assignments)
  • 3 live assignments + 1 as homework
  • 4 meetings with lobbyists professionals
  • 1  meeting at Interel, one of Brussels’ largest and most established consultancies, offering the full range of Public Affairs services to a wide variety of cliens across all major policy and business sectors

And the list could go on with more astonishing numbers, but it’s not the case, because they wouldn’t have meant a thing without the great people behind. I leave the story here for this night, with the promise of continuing it in the next days, as it deserves to be told :), in words, photos and videos.

I miss u, IP people!