Cand simti ca lucrurile imbatranesc

ImagineTe agati de orice detaliu care iti aduce aminte de tineretea lor. Si ti se pare ca situatiile ar trebui sa fie intocmai ca atunci, cand simteai si gandeai acel “ceva”. Pe care inca il mai simti. Dar ceilalti au pretentia ca te-ai maturizat si ca n-ar trebui sa te mai afecteze atat de mult neglijenta fata de micile detalii pentru care nu mai e timp.

Te ascunzi intr-un colt si incerci sa iti maschezi tristetea, cand, de fapt, ea e mai tradatoare ca oricand. Pentru ca lucrurile se invechesc si pretentiile sunt altele: sa nu-ti mai peste atat de tare, sa te resemnezi mai usor, sa schimbi cu abilitate starile. Dar ce te faci cand batranetea e doar in timp, nu si in suflet? Iar sufletul fuge naiv crezand ca va scapa. Dar este inevitabil prins din urma si pradat.

De sus toate se vad mai bine

Mai clar si, evident, in ansamblu. E mereu o camera de supraveghere intr-un supermarket, un spectator la un etaj superior, un ochi sfant in vazduh.

E mereu o instanta capabila sa dea lucrurilor si situatiilor acea perspectiva pe care am putea-o numi in mod corect “overall”. La aceea mi-ar placea sa am acces dupa toate episoadele in care am indoieli sau in care nu stiu ce decizii sa iau. Pe ea mi-as dori-o pe post de “as din maneca” in situatiile complicate. Nu sa apelez la ea imediat ce intampin obstacolul, ci doar sa stiu ca exista neconditionat si sa-mi dea astfel o siguranta. Cred ca mi-ar fi mai usor.

Cum sa facem sa (ne) privim mai des de sus, dand intotdeauna sau macar de cele mai multe ori verdictul corect?

[Later edit] Cu 3 luni mai tarziu, am gasit in cartea lui Andrei Plesu, “Despre frumusetea uitata a vietii”, cateva randuri care explica perfect ceea ce eu am incercat sa redau in aceasta postare. O reiau si aici, pentru a aduce lumina pe care poate eu nu am reusit-o: “Trebuie, dimpotriva, sa privesti lucrurile de la inaltime, sa ai imaginea campului, perspectiva integratoare a zborului. […] Marile contururi ale realului se vad mai deslusit de sus, asa cum siturile arheologice se percep mai bine din avion. […] Nu va mai conduceti viata din subteranele sufletelor voastre agitate. Asezati-va, la rastimpuri, pe un loc mai inalt decat voi insiva. Sus inima! Si capul! Viata, viata adevarata e in alta parte…

Totul sau nimic in 2012

In acest Nou An se va face ordine in mod firesc in multe dintre compartimentee vietii mele. Pentru ca sunt multe lucruri care stiu sigur ca se apropie de final, independent de vointa mea.

Despre unele stiu sigur, in privinta altora insa simt doar si nu pot decat sa astept ce o sa se intample. Sunt lucruri si sentimente acumulate, care duc inevitabil catre ceva, pozitiv sau negativ. Zarurile au fost aruncate cu ceva vreme in urma, iar noi le-am influentat traiectoria, pe langa norocul care le-a ghidat. Le-am aruncat cu forta sau cu ezitare, cu incredere sau cu indoiala. Am jucat in 2, 3 sau mai multi, pe niste piste netede sau brazdate cu denivelari. Am jucat insa, caci nu ne-am putut permite sa stam pe loc. Daca nu o faceam noi, oricum o faceau altii in numele nostru.

Privesc inainte si inapoi, catre acumularile care au determinat sortii pana acum. Ma intreb ce miscari au fost gresite, pe care ar trebui sa le trec la capitolul “bune practici”. S-ar pute sa ajung la concluzia ca prea multe au fost mutarile programate si prea putine cele spontane. S-ar putea sa imi para rau ca nu am riscat mai mult. Dar ce sa fac daca imi plac certitudinile?

2012 va fi totul sau nimic, dreapta sau stanga, alb sau negru.