Na(t)ivi Digitali

Astazi am fost la conferinţa „Social networking=job?” organizată în cadrul PR&Ad Fair şi am avut surpriza să aflu că încă mai sunt mulţi cei care nu au înţeles direcţia înspre care ne îndreptăm încet, dar sigur: Societatea Internet, anticipată de aproape 3 decenii chiar în mediul academic de către doi profesori norvegieni (Ingar Roggen şi Stein Braten).

Întâlnirea a fost cu atât mai interesantă cu cât am putut sa-mi activez câteva dintre cunoştinţele pe care le-am accesat cu prilejul cercetării pentru lucrarea de licenţă. Sunt uimită să văd cum studenţi la secţii de comunicare nu sesizează că generaţia noastră este a Nativilor Digitali şi că asta ne obligă la un comportament total diferit de cel al părinţilor noştri. Suntem viitori comunicatori şi tehnologia ne-a oferit privilegiul unor instrumente de comunicare la care nici nu visau oamenii acum 20 de ani.

Bobby Voicu a fost inspirat să întrebe în sală câţi dintre noi avem bloguri şi a aflat cu stupoare că numai 20% dintre cei prezenţi „au timp” să se ocupe şi de asta. E drept, nu sunt în măsură să vorbesc despre consecvenţă în blogosferă, însă ma surprinde răspunsul colegilor mei, comunicatori în devenire, care încă mai cred că mediile tradiţionale sunt capabile să rezolve totul în ceea ce priveşte o comunicare eficientă. Haideţi să fim serioşi: publicurile şi obiceiurile de consum s-au diversificat atât de mult încât ar fi o dovada de naivitate să ignorăm importanţa reţelelor sociale în calitatea lor de vehicul de comunicare al secolului 21. Într-adevăr, timpul este mereu o problemă, însă aşa cum s-a spus, a avea un blog este cea mai la îndemână investiţie pe care o putem accesa şi controla astfel încât să o amortizăm cât mai repede. Şi tind să cred că este adevărat, vom fi uimiţi ce ROI avem şansa să obţinem.

Un ultim lucru aş vrea să mai amintesc pe final, şi anume că astăzi s-a pus şi problema modificării paradigmei de recrutare. E drept, nu trebuie să uităm de tradiţionalul CV, în care stau consemnate toate realizările noastre din viaţa reală. Însă, în noul context comunicaţional, mai apare o nouă variabilă: mediul online. Existenţa noastră digitală poate constitui o carte de vizită care să ne recomande în faţa unui angajator. În prezent, o simplă căutare pe Google a numelui nostru poate să ne legitimeze sau să ne denigreze, poate fi un avantaj competitiv, un factor de departajare decisiv. Şi atunci, rămâne deschisă întrebarea: social networking=job?

Those were the days, my friend..

Astăzi am avut ultimul examen din studenţie şi nişte emoţii ca şi cum ar fi fost primul. Nu pentru că era greu, ci pentru că era ULTIMUL..M-am gândit, cu ocazia asta, cum eram atunci şi cum suntem acum, cât de mult am evoluat sau cât de mult am stat pe loc. Mi-am adus aminte cum, boboc fiind, am început să pregătesc cel mai „fioros” examen din anul I de la CRP (după spusele colegilor mai mari) cu o lună înainte :)). Şi m-am văzut în prezent, trecută prin zeci de astfel de examene pregătite cu câteva zile înainte, pentru că, deh, asta e boala studentului experimentat, care a înţeles cum poate să abordeze brief-urile profilor.

Şi dacă tot am pomenit de..terminologie, de curând am reflectat la viitoarele noastre profesii de comunicatori şi mi-am dat seama că toată existenţa noastră este, de fapt, o campanie de comunicare. Pe care noi o purtăm pentru construirea şi consolidarea încrederii, gestionarea conflictelor, un program de comunicare internă cu familiile sau prietenii noştri; o luptă sistematică (sau nu) ca să ajungem în acel „top of mind” al şefilor, iubiţilor sau ca să învingem concurenţa. Ne luptăm pentru „cote de piaţă”, personal branding şi atingerea obiectivelor. Ne facem planuri de acţiune, de la ce să cumpărăm până la ce să purtăm, primim feedback pentru ceea ce întreprindem, uneori avem de-a face cu situaţii de risc. Analizăm punctele tari, punctele slabe, oportunităţile şi ameninţările care pot să apară în calea implementării proiectelor noastre.

Probabil tot acest discurs a sunat  ca o abordare în termeni de promovare şi mediatizare a existenţei noastre. În realitate, ceea ce am vrut să subliniez este că experienţa facultăţii m-a învăţat să văd la tot pasul modalităţi prin care lucrurile se pot rezolva pornind de la premisa comunicării eficiente. Analogiile nu sunt întâmplătoare, ci sunt morala practică pe care am încercat să o desprind din numeroasele referinţe academice la care ni s-au făcut trimiteri în aceşti trei ani.

Şi acum, de ce am dat acest titlul articolului meu? Pentru că Dumnezeu a făcut ca astăzi, după ultimul examen, să ma lovesc de versurile piesei lui Mary Hopkin, care mi-au ocazionat şi momentul de bilanţ. Suntem aproape de un sfârşit de drum şi totodată în pragul unui nou început. Tragem linie, facem calcule şi păşim încrezători spe viitor. Poate că o să fim mai înţelepţi, mai ambiţioşi sau mai orgolioşi. Important este ca aceşti frumoşi ani de facultate să-şi fi pus o amprentă de valoare asupra noastră ca oameni, şi mai apoi ca profesionişti. Nu vreau să sune ca o pledoarie pentru „Numele mari” care „se formează cu Litere”, dar îmi place să cred că niciuna dintre alegerile de până acum nu a fost întâmplătoare, ci a fost cu sens şi cu ecou.