In viata noastra, sunt multe lucruri pe care nu ni le putem explica rational. Si poate ca tocmai asta e problema, ca incercam sa rezolvam irationalul prin rational, cand de fapt cheia sta in centrul inimii.
Ce-ar fi sa incetam sa ne mai invinovatim pentru sentimentele noastre inexplicabile si, in schimb, sa le constientizam, fara sa le judecam? Sunt senzatii cu care e bine sa invatam sa traim toata viata si sa ne bucuram ca le simtim, chiar daca ele sfideaza legile morale, sociale, personale. Ce folos sa ne impotrivim? Ce folos sa ne prefacem ca nu sunt acolo? Dar ce frumos sa le facem loc in sufletul nostru! Sunt acolo cu un motiv, ca sa ne ajute sa crestem, sa ne maturizam, sa ne cunoastem mai bine. Pe masura ce ele devin parte din noi, lupta se incheie. Nu mai e niciun conflict interior, nici durere, nici resentiment. E doar armonie si iubire.
„- Tu ai iubit vreodată așa, ca acum?
– Niciodată, răspunsei repede, fără să știu dacă mint sau exagerez numai.
– Nici eu, mărturisi Maitreyi. Dar alte iubiri am mai avut. Să ți le spun?
– Cum vrei.
– Am iubit întâi un pom…”
(Mircea Eliade – „Maitreyi”)
Cine ma urmareste stie cat de pasionata sunt de yoga si de tot ce are o mica legatura cu psihologia pozitiva si cea transpersonala. De cand predau, sunt norocoasa ca am ghidat o multime de oameni, pe drumul lor inspre auto-cunoastere. Am experimentat multe pe propria piele si am avut ocazia sa observ multe atat la mine, cat si la ceilalti. Asa ca las aici cateva ganduri despre provocarea posturilor mai solicitante din yoga 😊
Cand am pus pe hartie clasa de Detox Yoga pe care o predau, m-am gandit foarte mult la beneficiile fizice ale posturilor. Insa de fiecare data cand le povestesc cursantilor despre scopul orei, tin sa insist si asupra igienei mentale pe care cred ca suntem datori sa o facem in mod regulat. Am listat cateva dintre toxinele mentale de care mi-ar placea sa ne debarasam. Sunt convinsa ca sunt mult mai multe. Insa, din punctul meu de vedere, de la acestea pleaca toate ramificatiile care ajung sa ne sufoce vietile.
Cand adultii isi rezolva problemele precum copiii, aleg sa nu isi vorbeasca, sa pretinda ca „nu au nimic”, sa isi vorbeasca „pe la spate” sau sa actioneze pe principiul „daca asa mi-a facut el, atunci ii fac si eu la fel”. E ciudat cum inaintarea in varsta aduce, uneori, o lipsa de maturitate mai mare decat cea din anii copilariei.
Suedia era pe wishlist-ul meu de ceva ani, doar ca nu se ivise momentul oportun sa planific calatoria acolo. Dar anul acesta i-a venit randul, pentru ca mi-am dorit foarte tare o vacanta diferita si racoroasa. Asa ca las mai jos cateva impresii despre sederea mea in aceasta tara, cu mentiunea ca ele nu contin foarte multe detalii logistice, ci mai degraba cateva lucruri care mi-au retinut atentia si pe care nu le gasesti pe site-uri de agentii de turism.
E foarte multa lumina in sufletul tau, dar de fiecare data cand iti spui „nu pot”, „nu vreau”, „nu stiu”, „e greu”, „e imposibil” sau „celalalt e mai bun / are mai mult”, nu faci decat sa iti pui singur piedica. Si uite-asa aduci umbre sau poate chiar intuneric, iti incetinesti evolutia si te „setezi pentru esec”. E prea multa incrancenare in jur ca sa o mai adaugi si tu pe a ta, e prea multa presiune ca sa o mai creezi si pe a ta. Fii bun cu tine si priveste-te cu blandete, da-ti silinta sa procedezi mereu cu buna credinta si intentie si nu o sa ai ce sa iti reprosezi. Cauta sa fii sincer cu nevoile tale si sa nu te lasi mereu pe ultimul plan. Ceva lipsa se poate gasi oricand, insa cata vreme tu esti impacat cu tine si STII CINE ESTI, nu ai de ce sa te temi sau sa iti faci procese de constiinta. Ce-a fost, a fost si nu mai poti schimba, singurul control il al asupra momentului de AICI si ACUM, asa ca vino in prezent, cu inima deschisa, cu privirea ingaduitoare si cu dorinta de a construi si de a (te) dezvolta!
Intr-un prezent in care tehnologia ne acapareaza tot timpul, mi se pare ca fuga de noi insine a devenit o stare de fapt. Ne refugiem in tablete, telefoane, laptopuri, shopping, gaming, binging si tot felul de notiuni moderne care ne tin in permanenta ocupati. Suntem departe de noi insine, dar, aparent, conectati non-stop la „retea”. Pe Facebook, pe Whatsapp, pe mail, in grupuri de interese, intr-o continua incercare de a nu rata lucruri (fenomenul FOMO – fear of missing out). Peste tot si nicaieri, nici macar in propriile noastre vieti.
Sunt sigura ca te intrebi daca exista asa ceva. Ei bine, eu m-am confruntat in urma cu aproximativ o luna cu situatia si am incercat sa gasesc un sens in asta. Pentru ca nu degeaba sunt 
Sunt oameni speciali care apar în viețile noastre. Oameni în care poate nimeni altcineva, în afară de noi, nu vede ceva special. Dar oameni care aduc ceva nou, o senzație, un motiv. Oameni care te fac sa te trezești dimineața cu zâmbetul pe buze și cu determinare. Despre oamenii aceștia scriu în seara asta și lor le mulțumesc pentru ca fac parte din viața mea!